PNL a lipsit de la ultima ședință a Consiliului Local, unde au fost discutate proiecte importante pentru focșăneni

0
614

Consilierii locali liberali au boicotat, ieri, ultima ședință a Consiliului Local Focșani, o demonstrație a ceea ce s-ar putea întâmpla în următorii ani. Secretarul municipiului a explicat, la începutul ședinței, că potrivit legislației în vigoare, în acest an mandatul consilierilor locali se încheie la 31 octombrie. Până atunci, activitatea Consiliului Local se derulează normal, atât timp cât nu sunt validate mandatele noilor consilieri locali. Mai mult, în ședința de ieri au fost supuse votului mai multe proiecte de investiții importante pentru focșăneni.

Unul dintre proiecte, necesar pentru accesarea fondurilor europene de către municipalitate, viza solicitarea unui teren de 10 mii metri pătrați de la Consiliul Județean pentru realizarea unui terminal intermodal în sudul municipiului prin care să fie preluat transportul public de călători din localitățile din zonă. Investiția pregătită de municipalitate face parte din proiectul „Optimizarea coridorului Nord-Sud prin realizarea rețelei de terminale intermodale, creșterea accesibilității rețelei de transport” și ar urma să fie realizată cu fonduri europene. Deja, administrația locală focșăneană a trimis către ADR Sud-Est fișa proiectului care face parte din pachetul de investiții cuprinse în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului. Proiectul pregătit de Primărie cuprinde investiții precum terminale intermodale în nordul și sudul Focșaniului. Terminalele vor prelua autobuzele de călători din județ și transferul către autobuzele electrice. În zona de nord, terminalul intermodal va fi pe strada Mărășești, va include o parcare de transfer de la transportul public clasic la transportul public electric, de la transportul tip „park and ride” la transportul public electric și transporturile alternative de mobilitate urbană. Un terminal similar ar urma să fie realizat în sudul Focșaniului, lângă terenul pe care se va ridica viitorul spital județean. Pentru această investiție este solicitat terenul aflat acum în administrarea Consiliului Județean.

Tot în cadrul proiectului va fi realizată strada care face legătura între străzile Militari și Anghel Saligny, rută alternativă pentru decongestionarea traficului din municipiu. Nu în ultimul rând va fi asigurată conectivitatea rețelei stradale prin „realizarea unei noi străzi între strada Cuza Vodă (intersecția cu str. Mărășești) și Calea Moldovei în zona de acces la centrul comercial Focșani Mall ce va conduce atât la creșterea gradului de utilizare a transportului public și a mijloacelor alternative de mobilitate și va contribui la descongestionarea traficului în partea de nord a culoarului de mobilitate nord-sud”.

Pe lista proiectului aprobate ieri se mai află aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție: „Racordare la rețelele de alimentare cu apă și canalizare a imobilului din str. Prof. C. Stere nr. 81 din municipiul Focșani”; aprobarea efectuării investiției și încheierii contractului de cofinanțare pentru acordarea accesului la sistemul de distribuție a gazelor naturale prin extinderea sistemului de distribuție pentru alimentare cu gaze naturale a locului de consum din Str. Razoare Nr.FN”;

aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Racordare la rețeaua electrică a locului de consum Piațetă Teatru”; aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Racordare la rețeaua electrică a locului de consum Piațetă Milcov”; aprobarea listei nominale cu persoanele cărora li se repartizează locuințe pentru tineri destinate închirierii, conform Normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Hotărârii Consiliului local nr. 52/2020 privind aprobarea listei de priorități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here