Peste 4.300 de comercianți de legume și fructe, din întreaga țară, au fost controlați de la începutul anului. Amenzile totale s-au ridicat la 222.400 de lei

0
521

Peste 4.300 de operatori din întreaga ţară, care activau în domeniul comercializării legumelor şi fructelor proaspete, au fost controlaţi în primele opt luni ale anului, iar valoarea amenzilor aplicate s-a ridicat la 222.400 de lei, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat de presă, transmis sâmbătă AGERPRES.

Potrivit sursei citate, acţiunile de control desfăşurate de către inspectorii din domeniul legume-fructe din cadrul tuturor compartimentelor judeţene şi a Municipiului Bucureşti au vizat atât producătorii agricoli persoane fizice, cât şi operatorii economici/persoane juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu legume şi fructe proaspete în pieţele agroalimentare, market-uri, hipermarket-uri, pieţe en-gros.

În total, au fost controlaţi 4.320 de operatori.

În ceea ce priveşte numărul amenzilor contravenţionale, acestea au fost în număr de 144, cu o valoare totală de 222.400 lei. De asemenea, au fost aplicate conform legislaţiei în vigoare 472 de avertismente şi au fost anulate 22 de atestate de producător şi carnete de comercializare, primăriile emitente fiind sancţionate conform Legii nr.145/2014, cu amenda contravenţională în valoare de 15.000 lei.

Dintre constatările inspectorilor în cazul carnetelor de comercializare/atestate de producător menţionăm lipsa totală sau parţială a suprafeţelor cultivate cu legume sau fructe, dar înscrise în atestate şi carnetele de comercializare, ori lipsa avizelor consultative emise de Direcţiile pentru Agricultură Judeţene sau, după caz, asociaţiile/organizaţiile de producători.

În cazul mai multor operatori economici ce desfăşoară activităţi de comerţ cu legume şi fructe pe întreg teritoriul României, s-au constatat: lipsa documentelor de provenienţă pentru loturile de legume şi fructe expuse la vânzare în cadrul pieţelor agroalimentare, lipsa totală sau parţială a elementelor obligatorii, conform sistemului de etichetare national şi european, prin neafişarea originii produselor şi/sau categoriei de calitate pentru loturile expuse la vânzare.

Totodată, principalele neconformităţi constatate de inspectori la producătorii agricoli persoane fizice care îşi comercializează produsele obţinute în gospodăria proprie pe baza atestatului de producător şi a carnetului de comercializare în pieţele agroalimentare au fost deficienţe de etichetare, prin neînscrierea pe etichetele de vânzare a denumirii producătorului agricol, a localităţii de origine şi/sau a datei recoltării, necompletarea filelor din carnetul de comercializare, lipsa vizei anuale a carnetului de comercializare, ori comercializarea altor produse agricole decât cele obţinute în gospodăria proprie.

MADR precizează că acţiunile de control derulate de către inspectorii cu atribuţii în domeniul fructelor şi legumelor din cadrul instituţiei s-au desfăşurat cu o frecvenţă mai scăzută decât în alţi ani, având în vedere unele măsuri de protecţie împotriva răspândiri virusului SARS COV 2. „Chiar şi în aceste condiţii, controalele vor continua atât în baza tematicii de control cadru aprobată de conducerea MADR, ca urmare a sesizărilor venite din partea consumatorilor sau ale operatorilor implicaţi pe filiera de comercializare, sau ca urmare a dispoziţiilor conducerii Direcţiei Generale Control Antifraudă şi Inspecţii”, subliniază ministerul de resort.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here