Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud va fi reabilitat energetic

Societatea Luxtrans SRL va executa lucrările la proiectul de investiție „Lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice clădire Liceul Emil Botta, Corp A, Municipiul Adjud, Judeţul Vrancea“. Societatea mai sus menționată este câștigătoarea licitației organizate pe SEAP. Valoarea estimată a lucrărilor este de peste 1,7 milioane de lei. Proiectul a fost selectat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 – Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructuri publice, inclusiv în clădiri publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea B – Clădiri publice.

Perioada de implementare a proiectului este de 63 luni, respectiv între data 01.04.2016 și data 30.06.2021. „Scopul contractului de lucrări este de a reabilita clădirea publică Liceul Emil Botta mun. Adjud prin măsuri de intervenție eficiente si de a implementa soluții de crestere a performanțelor energetice ale acesteia cât și soluții de producere a energiei prin utilizarea de surse regenerabile. Pentru construcția mentionată este necesară executarea lucrărilor de intervenție pentru reabilitare termică și creșterea performanțelor energetice a clădirii, respectiv lucrări de realizare a termosistemului la fațade și la acoperiș (anvelopa clădirii)“, se arată în prezentarea investiției.

Obiectivul general al proiectului este de a reabilita clădirea publică ce găzduieşte Colegiul Naţional „Emil Botta” din Municipiul Adjud prin toate măsurile de intervenție posibile și eficiente și de a implementa atât soluții de creștere a performanțelor energetice ale acesteia cât și soluții de producere a energiei prin utilizarea de surse regenerabile.

Rezultate estimate: scăderea consumului anual de energie primară; scăderea consumului anual de energie finală (din surse neregenerabile); scăderea consumului anual specific de energie primară (din surse neregenerabile); scăderea consumului anual de energie primară din surse regenerabile; reducerea costurilor de funcționare a clădirii; scăderea nivelului anual specific al gazelor cu efect de seră; îmbunătățirea stării de sănătate a populației, ca urmare a diminuării semnificative a poluării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?