VIDEO: Marian Oprișan: Toma, dormi liniștit, am făcut eu treaba pentru tine!

0
4348

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a remis presei un comunicat în care arată că liberalul tălin Toma minte atunci când afirmă că va demara proceduri pentru diverse investiții în infrastructură. Marian Oprișan a dat ca exemplu proiectul privind construirea noului spital județean. „Nici nu i s-a validat încă mandatul, că oponentul meu începe să își dea arama pe față și își începe treaba la Consiliul Județean Vrancea cu o minciună sfruntată: anunță cu surle și trâmbițe că imediat după ce va ajunge în instituție va iniția procedurile pentru construcția unui nou spital județean. Citez: «În următorii patru ani intenționăm să construim un spital județean modern și dotat cu echipamente performante, care să ofere servicii de calitate pacienților din Vrancea și nu numai. Deja am început demersurile, iar până în luna decembrie îmi propun să elaborez documentația și să-l introduc pe lista de finanțare din fonduri europene», a declarat Cătălin Toma – Evenimentul Zilei, 28.09.2020.

Se pare că Toma a lipsit din județ în ultimii doi ani și nu știe (sau poate are o formă gravă de amnezie) ceea ce cunosc deja toți vrâncenii la această dată: eu, Marian Oprișan, împreună cu echipa de la Consiliul Județean Vrancea, am demarat încă din anul 2018 procedurile pentru construcția noului spital județean. Am făcut rost de teren, am transferat de la Ministerul Apărării 18 hectare, chiar lângă E85 și am realizat studiul de prefezabilitate, care a fost deja aprobat în ședința Consiliului Județean.

În 2019, au fost adoptate nota conceptuală și tema de proiectare și s-a lansat un concurs internațional de soluții pentru construirea noului spital județean, care a fost publicat în jurnalul Uniunii Europene. În proiectul nostru, noul spital urma să fie dotat cu heliport, să aibă o capacitate de 820 paturi și să fie unul dintre cele mai moderne spitale din România. În prezent, documentația pentru noul spital din Focșani este blocată de mai bine de jumătate de an de colegii peneliști ai lui Toma de la Ministerul Sănătății. În urmă cu câteva săptămâni, liberalii susțineau sus și tare că un spital în Vrancea nu e profitabil, că vrâncenii au spital la Buzău sau la Galați și nu ne trebuie. Între timp, și-au dat seama că proiectele lui Marian Oprișan sunt bune“, se arată în comunicatul de presă semnat de președintele Consiliului Județean.

Toma Necredinciosul, o să te pedepsească Dumnezeu“

Marian Oprișan a mai dat ca exemplu modernizarea drumurilor și introducerea alimentării cu apă și canalizare în județ, proiecte despre care Cătălin Toma spune că vor fi prioritare pentru el, în condițiile în care sunt deja în curs de execuție. „Tot din presă am aflat că prioritățile lui Toma vor fi reabilitarea drumurilor județene și introducerea apei potabile în toate localitățile județului. Vrâncenii știu că am modernizat deja 90% din drumurile județene, cu fonduri europene sau de la bugetul de stat, și că este în derulare a doua etapă a proiectului Vranceaqua, prin care toate localitățile din Vrancea vor avea apă și canalizare la standarde europene. Toma Necredinciosul, o să te pedepsească Dumnezeu pentru modul josnic în care i-ați mințit pe cetățenii județului Vrancea și continuați să îi păcăliți și după ce ai câștigat scaunul de la Consiliul Județean prin minciună!“, se arată în finalul comunicatului de presă semnat de președintele Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here