Sistem de canalizare pentru locuitorii comunei Vintileasca

0
726

Primăria Comunei Vintileasca a scos la licitație proiectul de investiție „Crearea și modernizarea infrastructurii de bază, la scară mică, prin construcția rețelei publice de apă uzată și stație de epurare, în cadrul UAT Vintileasca, județul Vrancea“. Rețeaua de canalizare va avea o lungime de aproximativ 6 kilometri. Rețeaua de canalizare va funcționa gravitațional. Pe rețeaua de canalizare se vor monta 144 cămine de vizitare de linie, schimbare de direcție. De asemenea, se vor realiza 188 racorduri la rețeaua de canalizare, până la limita proprietății, din conducta PVC KG De 110 mm, în lungime medie, de 15 ml. „Întregul obiectiv de investiții va fi amplasat pe suprafețe de teren aparținând domeniului public, aflate în administrarea Consiliului Local al comunei Vintileasca, județul Vrancea. Rețeaua de canalizare, va fi pozată pe partea stânga a drumurilor comunale, opusă rețelei de alimentare cu apă, la limita proprietății, pe trotuar“, se arată în descrierea investiției.

Sistemul de canalizare va avea și o stație de epurare. Valoarea estimată a investiției este de peste 4,2 milioane de lei.

Autoritățile locale din comuna Vintileasca mai au în derulare și proiectul modernizarea (asfaltarea) drumului de interes local Bahnele pe o lungime de 3,5 km, finanțat prin PNDL, în valoare de 3.600.000 lei. Inițial, lucrarea a fost dată în execuție unei societăți, aceasta neîndeplinindu-și termenele contractuale (nerealizând lucrarea), motiv pentru care au fost reluate procedurile de licitație la această investiție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here