Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Început de an școlar, cu ghiozdane pline, pentru copiii unei familii cu posibilități financiare reduse din județ

Pentru fiecare elev, părinte și profesor, un nou an de învățământ reprezintă o
nouă provocare mai ales în condițiile speciale generate de efectele pandemiei
SarsCov2.

Cu toţii ne dorim o viaţă mai sigură pentru familiile noastre, copiii noştri,
pentru întreaga comunitate! Ca poliţişti, membri ai comunităţii, grija noastră
este, înainte de toate, să veghem la liniştea şi siguranţa tuturor.

După prima săptămână de școală, ca în fiecare an, poliţiştii au oferit rechizite
complete unor copiii cu posibilităţi financiare reduse din comuna Garoafa,
pentru a-i sprijini să frecventeze cursurile. De asemenea, copiilor le-au fost
oferite alimente, produse de igienă, haine, dulciuri și fructe.

Mesajul nostru clar a fost acela că îndemnăm copiii să meargă la şcoală, să aibă
rezultate bune, pentru a deveni un sprijin pentru comunitate şi a dezvolta un
comportament adecvat.

Am discutat și cu părinţii pentru a-i conştientiza pe aceştia cu privire la
importanţa frecventării cursurilor şcolare de către copii şi importanţa educaţiei
pentru dezvoltarea acestora.

Prin astfel de acțiuni, sperăm să stimulăm dezvoltarea unui comportament
antiinfracţional şi antivictimal, promovând educaţia – factor principal în
activitatea de prevenire a infracţionalităţii.

Polițiştii vrânceni sunt alături de școlari și le doresc multă sănătate, entuziasm,
curiozitate şi putere de muncă pentru obținerea unor rezultate deosebite.

Comunicat IPJ Vrancea din 30 septembrie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?