Grădinița nr. 18 din Focșani a trecut în scenariul roșu, și asta din cauza apariției a două cazuri de persoane infectate cu noul COVID-19 în rândul personalului angajat. Primul caz semnalat de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vrancea a apărut vineri, iar al doilea a fost anunțat ieri. În prezent, directorul Grădiniței, Doina Dima ne-a spus că nu a primit o hârtie oficială din partea DSP Vrancea, însă părinții au fost anunțați să nu-i aducă pe cei mici la ore. ,,Da, s-au suspendat pe perioadă de două săptămâni, deși încă nu a venit adresa oficială a DSP-ului, dar am fost anunțați de ieri după-amiază. Urmăm procedura, în momentul în care apar două cazuri într-o unitate, de fapt erau trei, legea spunea că de la trei, dar noi avem doar două cazuri din personal. Prima adresă a DSP-ului în care sunt anunțată a venit cu data de 28.09, dar scrie că se recomandă izolarea în perioada 25.09-8.10. Deci primul caz vineri, al doilea caz ieri. Încă nu avem o hârtie oficială, avem doar telefonic. S-a făcut dezinfecție permanent, a mai veni și Primăria să facă acea dezinfecție de după secția de votare, asta după ce noi, în continuu, inclusiv sâmbătă până s-au predat cheile pentru secția de votare, am făcut dezinfecție, și imediat luni dimineață s-a făcut iarăși în momentul în care s-au dat afară mese, urne și ce mai era pe aici.
Chiar am sunat, una dintre cele două persoane nici n-a avut febră, iar cealaltă așa a debutat, cu febră și o ușoară durere de cap, dar stare generală a doamnei este foarte bună. Să stea liniștiți părinții, n-au de ce să-și facă griji în privința asta, ca atare nici noi nu suntem considerați persoane de contact. Nici nouă nu ne convine, doar ce ne intrasem în ritm, eram pregătiți să intrăm de astăzi pe scenariul verde, dar am trecut în roșu, din păcate. Cursurile vor fi suspendate pe perioadă de două săptămâni, dar, repet, nu am primit o adresă oficială”, a precizat Doina Dima, directorul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 18 Focșani.
Colegiul ,,Cuza” Focșani: Directorul adjunct, infectat cu noul virus
Tot din cauza coronavirusului, Colegiul Național ,,Al. I. Cuza” Focșani a rămas, momentan, fără directorul adjunct. Primele simptome au debutat duminică, așa că luni, directorul adjunct, profesor de Limba Franceză, a mers să-și facă testul pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2. Ieri, rezultatele au arătat că este pozitiv, așa că a ales să se izoleze la domiciliu și să-și susțină orele online. ,,Da, este un caz, este doamna director adjunct, care este acasă, izolată. Duminică seara s-a simțit rău, luni dimineață s-a dus și și-a făcut testul, și abia ieri după-amiază am aflat că este pozitivă. Ea nu a intrat în contact de joi cu nimeni, pentru că doar joi dimineață a avut niște ore. Practic, aceste cinci zile cu votarea și cu învățatul online au fost în favoarea noastră pentru că nu a intrat în contact cu nimeni în perioada asta când a avut simptomele. Am vorbit cu dumneaei aseară, după ce am aflat rezultatul, a spus că se simte bine, va continua orele online cât se simte bine, deci nu stă la pat, nu e intubată, deocamdată e formă ușoară; și, dacă se va simți rău, atunci voi găsi pe altcineva să-i facă orele. Dar, deocamdată, a preferat să facă de acasă, având în vedere că orele elevilor dumneaei sunt fie la începutul programului, fie la sfârșit așa că ori nu vin copii de dimineața și vin de la următoarea oră, ori, la sfârșit, pleacă și stabilesc cu doamna când se întâlnesc online. Întotdeauna a stat cu mască, când a stat în școală, s-a dezinfectant pe mâini, nu pot ști cum s-a infectat, este o întrebare la care nici ea nu știe cum”, a spus prof. Daniela Sîrghie, directorul Colegiului Național ,,Al.I. Cuza” Focșani.
Conform unor surse, pe grupurile de părinți de la Colegiul Cuza sunt discuții aprinse, mulți dintre aceștia dorind trecerea la cursuri online și anchetă epidemiologica, în special în rândul profesorilor, cu care profesoara Elena Vișinescu a luat contact în cancelarie.
sursă foto: wikipedia.org