Alimentarea cu apă din comuna Nistorești nu este complet funcțională nici la zece ani de la aprobarea documentației tehnice de către Consiliul Local. În centrul comunei, oamenii spun că apa de la ciușmea este trasă cu pompa din râul Năruja când nu este debit suficient de la izvoare. Demersurile pentru realizarea alimentării cu apă din comună au început în 2009, când documentația tehnică, cu devizul investiției, a fost aprobată în Consiliul Local Nistorești. Proiectul prevedea realizarea alimentării cu apă în satele Brădetu, Podu Șchiopului, Vetrești-Herăstrău, Ungureni. În total, o investiție de peste trei milioane lei. Lucrarea a început în 2012 însă nu este complet funcțională nici acum.
Abia în ultima săptămână, înainte de alegeri, sătenii au văzut câțiva muncitori care sapă un șanț la această rețea. Primăria Nistorești trebuia să realizeze documentația tehnică pentru etapa a doua a alimentării cu apă în comună, pentru zona Ungureni-Nistorești. Totuși, documentația tehnică nu a fost realizată nici acum. Primăria Nistorești arată într-un document oficial că nu există proiect tehnic pentru această investiție. „Vă comunicăm că nu deținem la această dată niciun fel de documentație tehnică (studiu SF sau proiect tehnic) pentru alimentarea cu apă etapa II punctul Ungureni – Nistorești”, se arată într-o adresă a Primăriei Nistorești.
Informațiile i-au fost transmise lui Teodor Dobre, candidatul PSD la funcția de primar, care a vrut să afle adevărul despre proiectul alimentării cu apă din Nistorești, dacă au fost făcute demersuri pentru continuarea lucrărilor la alimentarea cu apă. „Fostul primar și consilierii lui mint, ca de obicei, că are proiect și va realiza alimentarea cu apă a comunei Nistorești. Este un lucru imposibil de realizat deoare nu are niciun fel de documentație tehnică pentru această investiție importantă pentru oamenii din comună. Am verificat la Primărie și mi s-a spus că nu este niciun fel de proiect pentru alimentarea cu apă în zona Ungureni – Nistorești. Am experiență în realizarea proiectelor de investiții și știu care sunt etapele care trebuie parcurse pentru a realiza lucrările la alimentare cu apă a comunei. Nu este posibil ca în 2020 oamenii din Nistorești să bea din râul Năruja”, a spus Teodor Dobre, candidatul PSD la funcția de primar al comunei Nistorești.
Articol executat de SC MEDIA UNO SRL la comanda PSD filiala Vrancea; CUI mandatar financiar 21200019