ULTIMA ORĂ! VIDEO! 50 de mii de minciuni PNL-iste au umplut astăzi Focșaniul

0
943

 

Disperați că pierd alegerile locale, peneliștii au tipărit și distribuit astăzi, în 50 de mii de exemplare, o fițuică mincinoasă despre executarea silită a unui datornic de către Primăria Focșani. Deputatul Nicușor Halici a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că tranzacția a fost realizată în cadrul executării silite a unei firme care avea o datorie de peste 300 mii lei la bugetul Focșaniului. Culmea, procedurile legale au fost coordonate de către juristul Cristina Mihalcia, actualul director al cancelariei prefectului liberal și reprezentant al PNL în Biroul Electoral Județean. „Această doamnă Mihalcia, militant și reprezentant al PNL în Biroul Electoral Județean a semnat această procedură de achiziție. Este o procedură care nu are legătură cu primarul sau cu oricine altcineva decât cu Serviciul de Taxe și Impozite locale, un organ fiscal care trebuie să ducă la îndeplinire obligațiile fiscale atât în ceea ce privește încasările, veniturile dar și executările”, a spus deputatul Nicușor Halici.

În urma executării silite a datornicului și vânzarea terenului a fost obținută o sumă de 1,3 milioane lei, din care a fost recuperată datoria către municipalitate. A fost o licitație publică, la care putea să participa orice persoană interesată de activele scoase la vânzare. Sunt informații care nu pot fi contestate de nimeni, cu documente care atestă ce proceduri au fost urmate de municipalitatea pentru recuperarea sumelor.

„O minciună și escrocherie la care apelează PNL din disperare de a câștiga sub orice formă. Liberalismul nu îi mai caracterizează nicio secundă de mai mult timp. De la o zi la alta se dezic tot mai mult de liberalism și se duc în zona stalinistă pe care ei o blamează. Mint cu nerușinare. Un om de-al lor a organizat procedura de achiziție, primarul Focșaniului și, cu atât mai puțin președintele Consiliului Județean Vrancea, nu au avut cunoștință, drept urmare nu puteau să aibă nici implicare. Este mai mult decât regretabil că, până la urmă, o competiție cum este cea electorală care se desfășoară în această perioadă practic ajunge la un asemenea nivel scăzut și care nu este doar reprobabil, este condamnabil. Nu poți să nu ai scrupule doar pentru a-ți atinge un țel. Dacă acesta va fi liberalismul pe care vor să îl „propagheze” va fi foarte complicat pentru viața noastră a tururor, a vrâncenilor și a românilor. Nu mai înghițiți minciunile nimănui, luați și comparați ce spun unii, ce spun ceilalții. Comparați ce spune PSD, ce spun peneliștii. Cântăriți singuri și vedeți cine minte. Aceste lucruri pot fi foarte ușor vizualizate, pot fi ușor analizate. Dacă suntem de bună credință și vrem să aflăm adevărul, acesta poate fi aflat foarte ușor. Depinde doar de noi”, a spus deputatul Nicușor Halici.

În urmă cu 2 zile, primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă,  a remis un comunicat de presă în care a explicat următoarele:

„Primăria Focșani nu a vândut niciun teren, a recuperat o creanță la buget de la o societate comercială.
Am fost acuzat de către un contracandidat că Primăria Municipiului Focșani ar fi vândut, în anul 2017, un teren în suprafață de 6,1 ha la un preț subevaluat.
Deoarece aceste informații sunt doar MINCIUNI de campanie electorală, precizez faptul că Primăria Municipiului Focșani nu a vândut, niciodată, un astfel de teren ci doar a recuperat, printr-o procedură legală de executare silită, o creanță la bugetul local datorat de o societate comercială.
Mai mult de atât, cea care a vizat de legalitate toată documentația necesară executării silite este jurista Cristina Mihalcea, șefa de cabinet a prefectului PNL Gheorghiță Berbece, declarată incompatibilă de către ANI. Acest lucru demonstrează, dacă mai era cazul, că aceste acuzații sunt doar făcături politice, menite să ducă în derizoriu munca de patru ani depusă de mine în folosul cetățenilor.
Consider că recuperarea unei creanțe este datoria OBLIGATORIE a angajaților de la Serviciul de impozite și taxe locale, funcționarii din acest departament fiind plătiți tocmai pentru a încasa taxele și impozitele locale, dar și pentru a recupera datoriile restante.
Iată care a fost procedura prin care Primăria Municipiului Focșani a recuperat sumele restante:
• în anul 2006 S.C. PORTAL LEASING IFN cumpară de la SCCM SA un teren situat în Municipiul Focșani, str. Cotești nr. 101 în suprafață de 7,47 ha. După această dată S.C. PORTAL LEASING IFN vinde unor societăți comerciale suparafața de 1,37 ha și mai ramane în proprietate cu 6,1 ha;
• Începând cu anul 2010 S.C. PORTAL LEASING IFN achită doar sume parțiale aferente impozitelor și taxelor locale;
• împotriva S.C. PORTAL LEASING IFN este începută, în data de 30.06.2011, executarea silită pentru datorii acumulate la diversi creditori prin executori judecatorești și astfel în anul 2015 sunt vândute la licitație bunurile societății la pretul de 1.277.420 lei fară TVA;
• după vânzarea bunurilor de către executorul judecătoresc, Primaria Municipiului Focșani nu a recuperat nicio sumă din valoarea încasată și astfel s-a facut contestație la executare, împotriva actelor emise de executorul judecătoresc, prin care s-a cerut anularea vânzării și preluarea de către Primaria Mun. Focșani a executării ceea ce s-a și întâmplat prin sentința civilă din data de 24.06.2016, dosar nr.7842/231/2016.
• în anul 2017 S.C. PORTAL LEASING IFN înregistra o datorie față de Primăria Municipiului Focșani în suma de 367.073,00 lei.
Așadar, în 2017 Primăria Municipiului Focșani, prin Serviciul de Impozite și Taxe Locale, având calitatea de organ fiscal, continuă executarea silită asupra bunurilor aparținând S.C. PORTAL LEASING IFN, pentru recuperarea sumei de 367.073,00 lei, restantă, datorată cu titlu de impozite și taxe locale.
Este publicat anunțul de vânzare pe site-ul instituției prin care Primăria Municipiului Focșani anunță vânzarea bunurilor proprietatea S.C. PORTAL LEASING IFN la licitatie publică, iar după expirarea termenului prevăzut de lege se prezintă un singur ofertant care oferă prețul de 1.350.000 lei.
După încasarea prețului oferit de cumpărător, Primaria Municipiului Focșani și-a recuperat integral creanța (367.073,00), diferența de bani fiind distribuită creditorilor și administratorului societății.
Această procedură de executare silită se aplică și în cazul instituțiilor bancare, care au de recuperat debite de la diverse persoane, prin vânzarea de către executori, a bunurilor.
Din păcate, această campanie electorală arată că unii dintre candidații la Primăria Municipiului Focșani nu doar că nu au niciun fel de proiect politic, dar nici cunoștințe minime în administrație iar neputința de a înțelege cum funcționează lucrurile LEGAL îi face să fie răi și mincinoși.”
De asemenea, au fost făcute publice următoarele documente:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here