Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea și candidat pentru un nou mandat de șef al administrației județene, a mers ieri după amiază la Mărășești, unde s-a întâlnit cu cetățeni ai orașului. Alături de Marian Oprișan s-a aflat primarul orașului Mărășești, Valerică Chitic, care candidează pentru un nou mandat de primar.
Marian Oprișan le-a prezentat oamenilor investițiile care au fost realizate la Mărășești în ultimii ani, în urma demersurilor făcute la Guvernul PSD. Orașul Mărășești a primit cele mai importante fonduri din istoria sa recentă pentru reabilitarea infrastructurii rutiere, ca urmare a demersurilor făcute de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. Acestea sunt doar o parte dintre investițiile derulate în Vrancea în ultimii ani, investiții prin care locuitorii vor avea parte de drumuri mai bune, rețele de alimentare cu apă și canalizare. „Am avut curajul și responsabilitatea să mă bat cu toate guvernele țării, cu toți prim miniștrii și șefii de stat pentru locuitorii județului Vrancea. Pentru că am făcut acest lucru am reușit și să investim foarte mult în județul Vrancea în mandatele pe care le-am avut în fruntea Consiliului Județean. În Vrancea s-au investit peste 1,5 miliarde de euro! Suntem în primele zece județe din țară la absorbția fondurilor europene și ar fi păcat să nu continuăm aceste lucrări importante pentru locuitorii Vrancei”, a spus președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan.
Șeful administrației județene a vorbit despre programul de modernizare a drumurilor județene cu fonduri europene derulat în Vrancea. Administrației locale Mărășești i-au fost alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II, 2017 – 2020, suma de peste 15,1 milioane lei pentru refacerea și modernizarea străzilor din oraș. În total vor fi asfaltați aproape 17 kilometri de străzi. Pe lângă străzile aflate în administrarea Primăriei Mărășești, au fost reabilitate și străzile de la intrarea și din centrul orașului, care fac parte din drumul județean 205 I. Acest lucru a fost posibil deoarece Consiliul Județean Vrancea a alocat 2 milioane lei pentru așternerea unui covor asfaltic pe o lungime de 3,5 km, de la drumul european E 85, intrarea în orașul Mărășești, până la sediul primăriei (strada Doinei și strada Republicii). „După realizarea acestor investiții în infrastructură, modul în care arată orașul se va schimba, iar pe străzile acestuia se va putea circula în cele mai bune condiții“, a declarat Valerică Chitic, primarul orașului Mărășești.
„Singurul partid care are grijă de români este PSD”
Oamenii din Mărășești l-au felicitat pe Marian Oprișan pentru votul parlamentarilor PSD, care au votat în Parlament pentru majorarea pensiilor cu 40%. Ei se tem însă că Guvernul PNL nu va aplica această lege deși este o perioadă dificilă din cauza crizei economice. „Trebuie să aplice legea, se duc la pușcărie dacă nu pun în aplicare majorarea pensiilor. Nu uitați că ultima oară tot PSD a mărit pensiile. Singurul partid care are grijă de români este PSD, restul sunt povești”, a spus Marian Oprișan. Liderul PSD le-a spus oamenilor că nu trebuie să mai cadă pradă „minciunilor ordinare” spuse de peneliști și să se uite la ce s-a întâmplat în ultimele luni de guvernare liberală. „Apetența oamenilor pentru minciună este foarte mare. Grija mea în această perioadă este cum să îi feresc pe vrânceni, să nu cadă pradă minciunilor spuse de liberali în campania electorală de la prezidențiale, de la europarlamentare și de la alegerile locale. Ei vin în fața dumnevoastră și vor spune că vor face, că va curge lapte și miere. Dar când tu nu ai ridicat un deget pentru Vrancea când ai fost la guvernare timp de 18 ani, cum poți să vii acum și să spui că vei face? Sunt doar povești”, a spus Marian Oprișan.
„Fie ca adevărul și dragostea să învingă pe 27 septembrie”
Marian Oprișan a avut și un mesaj pentru locuitorii orașului Mărășești, cărora le-a spus să nu dea „vrabia din mână pe papagalul de pe grindă“ și prin votul de la 27 septembrie să termine cu „mincinoșii de la PNL”. „Fie ca adevărul și dragostea să învingă pe 27 septembrie, să terminăm cu mincinoșii de la PNL. Eu îmi doresc din toată inima ca la aceste alegeri, dar și la alegerile parlamentare, românii să nu mai cadă pradă minciunii liberale. PNL lucrează pentru bănci, pentru multinaționale, lucrează pentru străini, nu lucrează pentru români. Lucrează pentru ei și pentru neamurile lor, pe care și le-au angajat fără niciun fel de pregătire în toate instituțiile statului român din județul Vrancea. Ei nu au nicio legătură cu oamenii și problemele lor. Singurul partid care gândește românește și și-a dedicat întreaga activitate pentru a le face viața mai bună românilor este Partidul Social Democrat. Așa că pe data de 27 septembrie mergem la vot, punem măscuța și votăm Valerică Chitic, consiliul local PSD pentru Mărășești, Consiliul Județean PSD pentru județul Vrancea și evident, cu voia voastră, Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea“, a încheiat Marian Oprișan.
Lucrări derulate în cadrul proiectului Vranceaqua
La Mărășești sunt efectuate lucrări și în cadrul proiectului regional Vranceaqua 2. Aceste lucrări fac parte din contractul privind proiectarea și executarea sistemului zonal de alimentare cu apă și canalizare în gruparea Panciu și Mărășești. Contractul deservește o populație de circa 20.260 de locuitori. Valoarea contractului este de 30.255.022 lei (echivalentul a 6.577.178 euro), din care: 25.716.769 lei din fonduri europene; 3.933.152 lei din fonduri de la bugetul de stat; 605.100 lei din fonduri de la bugetele locale ale Consiliului Județean Vrancea și ale UAT-urilor. La Mărășești vor fi realizate lucrări la sistemul de alimentare cu apă, respectiv: va avea loc extinderea aducțiunii pe o lungime de 7.728 metri și va fi reabilitată reţeaua de apă pe o lungime de 6.063 metri. De asemenea, la sistemul de canalizare, va fi reabilitată rețeaua pe o lungime de 2.133 metri și va fi extinsă rețeaua de canalizare cu 1.837 metri.
Mai multe blocuri din Mărășești vor fi reabilitate energetic
Mai multe blocuri din orașul Mărășești vor fi reabilitate energetic datorită includerii lor în ”Programul național multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe”, ca urmare a demersurilor făcute de autorităților locale. Pentru această investiție, Primăria Mărășești a obținut o finanțare de 2,6 milioane lei. Blocurile care vor fi reabilitate energetic de Primăria Mărășești se află pe strada Garoafei: blocul B1, scara C și blocul B2, scările A, B, și C. În total, în cele patru scări de bloc se află 80 de unități locative. Lucrările trebuie realizate până la finalul anului 2022 și prevăd izolarea termică a fațadei blocurilor, închiderea balcoanelor și/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă și izolarea termică a planșeului peste subsol. „Îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitorii orașului Mărășești este o prioritate pentru administrația locală. În urmă cu mai mulți ani am derulat un proiect de reabilitare energetică a blocurilor și am făcut demersuri pentru a continua asemenea investiții, pentru că blocurile din oraș sunt vechi și nu oferă o protecție corespunzătoare pe perioada iernii. Prin reabilitarea energetică a blocurilor locuitorii beneficiază de un confort sporit, la costuri mai reduse, deoarece sunt eliminate pierderile de căldură”, a declarat Valerică Chitic, primarul orașului Mărășești.
Articol executat de SC MEDIA UNO SRL la comanda PSD filiala Vrancea; CUI mandatar financiar 21200019