Tenis: Fanii protestează după ce Halep a primit cu 10 euro mai puţin decât Djokovic pentru titlul de la Roma

0
147

Organizatorii turneului de tenis de la Roma au fost criticaţi în reţelele de socializare după ce campionul la simplu masculin, sârbul Novak Djokovic, a încasat un premiu mai mare cu 10 euro decât campioana de la simplu feminin, românca Simona Halep, transmite Reuters. Djokovic, care l-a învins luni în finală pe argentinianul Diego Schwartzman, cu 7-5, 6-3, obţinând al 36-lea său titlu ATP Masters 1.000, a primit un cec de 205.200 euro, în timp ce Halep a fost recompensată cu un premiu cu 10 euro mai mic pentru titlul în turneul Premier 5, în urma unei finale în care Karolina Pliskova (Cehia) s-a retras din cauza unei accidentări la scorul de 6-0, 2-1 pentru româncă.

Organizatorii turneelor de Mare Şlem au optat pentru a oferi premii egale la masculin şi feminin, însă fanii au deplâns situaţia de la Roma, unde premiul Simonei Halep a fost frustrant de aproape ca al lui Djokovic, însă nu egal. ”Oamenii care au făcut diferenţa la premii sunt misogini. Punct”, a scris pe Twitter un iubitor al tenisului. ”Parcă zici că dacă au avut aşa mare nevoie de acei 10 euro pentru a se simţi mai bărbaţi, în iad cu ei”, a scris altul.

Anul trecut, la Roma, campionul Rafael Nadal a primit un cec de 958.055 euro, aproape dublu faţă de campioana Karolina Pliskova. Impactul financiar al pandemiei de coronavirus a redus premiile totale la masculin la 3,47 milioane euro, iar la feminin la 1,69 milioane euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here