Încep lucrările pentru reabilitarea podului din Nereju, care traversează pârâul Zăbala pe DJ 205D

0
74

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea și consolidarea podului din beton armat din localitatea Nereju, care traversează pârâul Zăbala de pe DJ 205D. În urma realizării lucrărilor, podul (în lungime de 84, 75 metri și lățime de 7,8 metri) va duce la creșterea calității vieții locuitorilor din comunele Nereju, Spulber, Paltin, Năruja și Valea Sării, DJ 205 D fiind singura legătură din zonă cu drumurile DN 2M și DN 2D. Valoarea totală a lucrărilor de proiectare și execuție este de 1,1 milioane de euro. Finanțarea este asigurată din bugetul de stat, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II, iar termenul de execuție este de 24 de luni.

Administrația județeană are în derulare mai multe proiecte ce vizează reabilitarea infrastructurii rutiere județene, proiecte ce includ și construirea și reabilitarea unor poduri, fapt ce va conduce la o mai bună desfășurare a traficului rutier, la o îmbunătățire a legăturii cu drumurile naționale, la creșterea vitezei de transport și reducerea ratei accidentelor.

De reținut că administrația județeană are în curs de reabilitare mai multe poduri situate pe drumurile județene. Pe lista de investiții a administrației județene se află obiectivele de investiții „Consolidare și reabilitare pod din beton armat peste calea ferată Adjud – Bacău, pe DJ 119J, la km 1+500, municipiul Adjud, județul Vrancea“ și „Consolidare și reabilitare pod din beton armat peste calea ferată Adjud – Bacău, pe DJ 119J, la km 1+600, municipiul Adjud, județul Vrancea“. Valoarea de adjudecare este de 4,4 milioane lei pentru fiecare pod, investiția fiind împărțită în două loturi.

Administrația județeană are în derulare serviciile de proiectare, asistenţă tehnică din partea proiectantului și execuţie lucrări pentru 5 poduri din beton armat amplasate pe DJ 205 D Valea Sării – Nereju – Brădăcești. Valoarea totală a investiției este estimată la 16,3 milioane de lei. Este vorba de podul peste pârâul Monteoru la Nereju; podul peste pârâul Bălașa la Nereju; podul peste pârâul Zăbala la Nereju; podul peste pârâul Chioasa la Paltin; pod peste pârâul Olari la Paltin. Lucrările sunt împărțite în cinci loturi.

De asemenea, administrația județeană are în derulare și proiectul de investiții „Construire pod din beton armat peste pârâul Alba pe DJ 205k, km. 0+350 conform H.G. Nr. 540/2000, respectiv km. 0+588, conform ridicare topografică actualizată, comuna Răcoasa, sat Mărăști, județul Vrancea“. Valoarea totală estimată a investiției este de 3,8 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here