În stafeta de argint a României au alergat focșănenii Vlad Dulcescu și Mihai Răzvan Vasiliu
Campionatul Balcanic de Seniori, ale cărui întreceri au avut loc la Cluj-Napoca în perioada 19-20 septembrie, s-a încheiat cu echipa României pe primul loc în clasamentul pe puncte și locul al doilea la medalii. În ambele clasamente cu contribuții se regăsesc atleți și atlete din Vrancea, dar care acum sunt legitimați la cluburi din alte județe. Au concurat la Balcaniada de la Cluj-Napoca Vlad Dulcescu, format la CS Unirea de Fănel Iliescu, și Mihai Răzvan Vasiliu, fost până de curând elev al profesorului Gabriel Alexandrescu, la CSM 2007 LPS Focșani, ambii în ștafeta de 4×400 metri, vicecampioană balcanică.
Vlad Dulcescu a terminat al patrulea cursa de 400 metri garduri și pe 10 la 200 metri. La suliță, doi djudeni au punctat pentru România, ambii de pe locul 4: Alexandru Novac, fost elev al profesoarei Camelia Petrea, și Alisia Paruba, care a fost formată la CS Atletic de profesorul Gheorghe Catrinescu.
Cei patru alteți vrânceni au adus României 22 de puncte și au contribuit la obținerea unei medalii de argint.
La Campionatul Balcanic de seniori de la Cluj-Napoca nu a putut concura Claudia Prisecaru, care este încă în refacere după o mai veche accidentare, dar care se pregătește să participe la competițiile de cros următoare – Campionatul Național și Campionatul Balcanic.