Consiliul Județean vrea să modernizeze Secția TBC a Spitalului Județean, stomatoloaga manager PNL nu vrea să mute aparatul de radiologie

0
501

Liberala Elena Codruța Neagu, ruda prefectului penelist Gheorghiță Berbece, pusă manager la Spitalul Județean, nu vrea să mute aparatul de radiologie din secția TBC, secție care trebuie să intre în reabilitare printr-un proiect cu finanțare europeană, derulat de Consiliul Județean Vrancea.

Dar de unde să știi ce documentație trebuie trimisă la Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), astfel încât să poți reloca aparatul de radiologie, când tu, ca manager de spital, îți ocupi timpul făcând campanie electorală pentru peneliștii care te-au pus în funcție?!

În timp ce aparatura RX, în valoare de 2 milioane de euro, adusă în spital de vechea conducere, în urma demersurilor președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, stă în cutii uitate pe holuri, actuala conducere nu este în stare să plătească o ușă antiradiații în valoare de 17.000 lei, necesară sălii de Radiologie. Autorizația de funcționare de la CNCAN stă în achitarea unei uși.

Însă grija rudei de la Păunești a prefectului PNL-ist nu este asta, ci cum să convingă oamenii pe stradă să voteze cu liberalii la alegerile locale din 27 septembrie. De ce nu recunoaște doamna manager că în Spitalul Județean Focșani mai există și alte dispozitive medicale care fac filme RX? Da, da. În afară de echipamentele noi lăsate în cutii, mai sunt alte două dispozitive medicale în laboratorul de Radiologie, și unul nou-nouț  la UPU, adus în spital la inițiativa lui Marian Oprișan. Aparatul de radiologie de la TBC poate fi relocat oricând într-o altă încăpere din spital, sau efectiv pus în conservare și schimbată autorizația de deținere până la finalizarea lucrărilor de reabilitare.

Stomatoloaga „ciumei galbene” vrea, după cum se exprimă într-un comunicat de presă, nici mai mult nici mai puțin decât ca reprezentanții constructorului „să lucreze cu ceva mai multă atenție, pentru ca vibrațiile să nu afecteze funcționarea aparatului iar reabilitarea termică să se facă într-un timp cât mai scurt”. Așa ceva, doar în filmele cu…. cascadorii râsului probabil că mai poți auzi.

După ce că i-a luat peste 4 luni ca să dea în funcțiune aparatul de testare pentru infecția cu Covid – 19, acum, Codruța PNL-ista pune piedici și reabilitării secției de Pneumoftiziologie. Poate ar fi cazul să-și reamintească ce-i transmitea în urmă cu ceva timp Consiliul Județean, printr-un comunicat de presă: „Avertizăm cu foarte multă seriozitate conducerea PNL a celui mai mare spital din județ că în cazul în care proiectul cu finanțare europeană, prin care se reabilitează secția TBC, nu se va putea realiza conform graficului aprobat de Uniunea Europeană, vom recupera sumele aferente proiectului de la cei care au împiedicat implementarea lui, în speță doamna manager Codruța Neagu, domnul director economic Liviu Laurențiu Vlad și domnul director medical Gabriel Negoiță”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here