Nicolae Ciocănel este candidatul Partidului Social Democrat la funcția de primar al comunei Popești. Primar al localității din anul 2004, Nicolae Ciocănel are mai multe proiecte pe care vrea să le pună în aplicare pentru a moderniza comuna Popești. Edilul social democrat a implementat în ultimii ani mai multe proiecte de investiții care au dezvoltat comuna Popești. Doar în ultimii ani au fost asfaltați peste șapte kilometri de drumuri comunale, în condițiile în care în 2011 nu era un metru de asfalt în comună. Tot în ultimii ani au fost realizate lucrări la rețelele de apă și canalizare în satele din Popești și a fost modernizat sistemul de iluminat public.
Primarul Nicolae Ciocănel a pregătit proiectele de investiții pentru următorii patru ani când vor avea prioritate lucrările la unitățile de învățământ dar și modernizarea infrastructurii locale. „Le mulțumesc locuitorilor comunei noastre care au avut încredere în noi și împreună am reușit să realizăm investițiile din localitatea noastră. Vreau să continuăm ceea ce am început și să modernizăm împreună comuna noastră. Am pregătit deja proiectele pentru următorii patru ani, iar toate acestea pot deveni realitate dacă dumneavoastră sunteți de acord ca eu, împreună cu echipa de consilieri PSD, să fim la conducerea acestei localități încă patru ani. Nimic nu poate fi dus la îndeplinire fără respectarea legii, fără sprijinul dumneavoastră și fără acordul consiliului local. Sunt convins că această comună cu oameni gospodari, așa cum este denumită de toți cei care ne trec pragul, va hotărî pentru continuarea proiectelor în comuna noastră. Cu sprijinul președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan, vom realiza proiectele noastre, astfel încât să asigurăm cele mai bune condiții de viață pentru locuitorii din Popești ”, a spus primarul Nicolae Ciocănel.
Investițiile în comuna Popești sunt derulate cu sprijinul echipei PSD de la Consiliul Județean, cu implicarea președintelui Marian Oprișan. Comuna Popești este cuprinsă în proiectul „Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, județul Vrancea – Vranceaqua, etapa a II-a”, finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. Lucrările la Popești fac parte din contractul „Reţele apă și canalizare în gruparea Gugești”. Contractul mai sus menționat are valoare de 124.679.043,71 lei iar perioada de execuție a lucrărilor este de 28 de luni, plus 36 de luni perioada de garanție a lucrărilor. La Popești vor fi realizate extinderi la rețele de distribuție de 7.288 metri și la rețelele de canalizare de 8.091 metri. Valoarea lucrărilor executate în această localitate este de 17.994.898,06 lei.
Un alt proiect derulat de administrația județeană, și în care este inclusă și comuna Popești, este proiectul „Sistem de management Integrat al Deșeurilor Solide în județul Vrancea”, cunoscut sub numele de Vrancea Curată. Proiectul este realizat în proporție de peste 98% și are o valoare totală de aproximativ 107 milioane lei. Prin intermediul acestiui proiect se va face colectarea selectivă a gunoiului menajer la nivelul întregului județ.
Începe reabilitarea drumului județean DJ 205B
Anul acesta au început lucrările de reabilitare a drumului județean DJ 205 B în cadrul proiectului de investiții realizat cu fonduri europene „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum judeţean dintre localităţile Dumbrăveni, Gugeşti, Popeşti, Urecheşti, Budeşti, Coteşti, Blidari, Bonţeşti, Dălhăuţi, Faraoanele, Râmniceanca, Beciu, Odobeşti cu conectivitate directă la reţeaua TEN –T”. Lucrările sunt executate de Asocierea SC SA & PE CONSTRUCT SRL Bacău – SC SPEDITION UMB SRL Bacău și SC TEHNOSTRADE SRL Bacău, prin liderul SC SA & PE CONSTRUCT SRL Bacău. Perioada de garanție acordată de constructor este de 120 de luni (10 ani). Valoarea totală a lucrărilor este de 82.586.214 lei, cu TVA inclus (echivalentul a 17.953.524 euro), în care sunt incluse execuția lucrărilor și organizarea de șantier, serviciile de proiectare și serviciile de asistență tehnică. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 32 de luni (din care 2 luni este durata de proiectare).
Prin acest proiect de investiție vor fi efectuate următoarele lucrări: Modernizarea prin refacerea completă a structurii rutiere pentru 29,7 km din drumul judeţean DJ 205B; Lucrări de reabilitare ale celor 7 poduri existente, cu păstrarea suprastructurii actuale sau cu înlocuirea suprastructurii, după caz; Construirea unui pod nou; Amenajarea a 60 de staţii care vor deservi transportul public de călători; Execuţia a 40.485 mp trotuare pe toată lungimea drumului din intravilan; Execuţia a 370 m parapete de protecţie; Montarea a 347 indicatoare rutiere; montarea a 219 bucăţi indicatoare cu leduri – semnalizare luminoasă; Execuţia a 88,4 km marcaje longitudinale; Amenajarea a 37 treceri de pietoni cu semnalizare luminoasă cu panou fotovoltaic.
„La 27 septembrie vă cer sprijinul și încrederea pentru mandatul de primar al comunei Popești pentru a putea continua proiectele aflate în derulare. La 27 septembrie vă cer sprijinul și votul de încredere pentru Consiliul Local, unde echipa PSD vine în fața dumneavoastră cu cea mai bună echipă. Vă cer sprijinul și votul de încredere pentru Consiliul Județean și pentru actualul și viitorul președinte, domnul Marian Oprișan”, a spus primarul Nicolae Ciocănel.
Investiții realizate de primarul Nicolae Ciocănel în 2016-2020:
- Implementare sistem de aducțiune cu apă Popești-Terchești (4 km)
- Implementare sistem canalizare în satul Terchești
- Asfaltare drumuri de interes local în satele Popești și Terchești (7,2 km)
- Implementare sistem iluminat public stradal în satele Popești și Terchești
Obiectivele primarului Nicolae Ciocănel pentru mandatul 2020-2024:
- Continuare lucrări distribuție apă satele Popești și Terchești
- Construcție sistem canalizare sat Popești-Terchești
- Realizare proiect rezervor apă Terchești (800 mc)
- Asfaltare 1,8 km de drumuri comunale în Popești-Terchești
- Proiect de reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale Prof Dr. Gen Gheorghe V. Zaharia
- Asfaltare și modernizare infrastructură 25 km în Popești (proiect depus pentru obținerea finanțării)
- Crearea a două noi locuri de joacă pentru copii în Popești și Terchești
- Modernizarea grădinițelor
- Restructurarea modului de colectare a deșeurilor prin creșterea capacității de colectare selectivă.
Articol executat de SC MEDIA UNO SRL la comanda PSD filiala Vrancea; CUI mandatar financiar 21200019