Două poduri din Nereju intră în reabilitare. Marian Oprișan a semnat ordinele de începere a lucrărilor

0
245

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a semnat ordinele de începere a lucrărilor, cu data de 14 septembrie a.c., pentru reabilitarea și consolidarea a două poduri din beton armat din Nereju care traversează pârâurile Monteoru și Bălașa de pe DJ 205D. În urma realizării lucrărilor, podul peste părâul Bălașa (în lungime de 11,5 m) și podul peste pârâul Monteoru (în lungime de 23,10 m) vor duce la accesibilitatea sporită a locuitorilor din comunele Nereju, Spulber, Paltin, Năruja și Valea Sării. Valoarea totală pentru lucrările de proiectare și execuție la cele două poduri este de peste 1 milion de euro. Finanțarea este asigurată din bugetul de stat, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II, iar termenul de execuție este de 16 de luni pentru fiecare pod în parte.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

14 septembrie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here