Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Primarul Daniel Nicolaș: Am nevoie de încrederea dumneavoastră pentru a continua împreună modernizarea Orașului Odobești

Dragi odobeșteni,

Multe dintre realizările noastre au făcute cu fonduri europene, de la primul proiect, prin care s-a modernizat colectarea selectivă a deșeurilor, până la refacerea și extinderea rețelelor de apă și canalizare și cele mai recente proiecte de refacere a infrastructurii stradale și extindere gratuită a rețelelor de gaze naturale.

Grație proiectelor întocmite de specialiștii din Primăria Odobești au fost atrase investiții în toate cartierele orașului, pentru o dezvoltare armonioasă a localității și pentru a nu mai exista zone defavorizate. De aceea, în partea de vest a orașului vor fi realizate două proiecte care prevăd modernizarea rețelelor stradale prin amenajarea unei tabere de cercetări arheologice pe Dealul Orașului și a unei zone de agrement pe malul Milcovului. Nu mai puțin de 15 străzi și alei pietonale vor fi refăcute, vor fi construite parcări și locuri de joacă pentru copii.

De curând am finalizat Grădinița cu program prelungit din cartierul Unirea, cea mai modernă unitate de învățământ preșcolar din județ, iar pentru a veni în sprijinul părinților din cartierul Mihai Sturza vom construi o Grădiniță cu program prelungit și creșă pentru 150 de copii chiar pe acel amplasament, unde se află în stadiu avansat de amenajare un parc pe o suprafață de 5 ha. La capitolul zone de agrement, trebuie amintit și Parcul tematic din fața Bisericii „Sf. Ilie” din cartierul Unirea, zona în care a început în această vară asfaltarea în premieră a rețelelor stradale, după ce mai întâi au fost realizate rețelele de gaze, apă și canalizare.

Așa cum mă cunoașteți, sunt omul faptelor. Dacă până în 1989 au fost construite la Odobești 29 de blocuri, în timpul mandatelor mele de primar au fost începute 30 blocuri, dintre care 16 au fost deja predate cetățenilor care au întrunit condițiile legale, fie ca locuință ANL, fie ca locuință de serviciu sau chiriașilor din casele naționalizate, iar celelalte sunt în stadii avansate de lucru.

În ce privește sistemul de învățământ, trebuie amintite proiectele de modernizare a Liceului de Agricultură și Industrie Alimentară și cel prin care se construiește o aripă nouă la Liceul Teoretic din Odobești, care va avea opt laboratoare, dintre care unul de informatică, o sală de festivități și un teren de sport. Prin același proiect va fi amenajat Parcul Gării și refăcute străzile Ștefan cel Mare, Frații Panfil și Dumitru Velniță din satul Nou.

De asemenea, vom reabilita fosta Casă a Pionerului. La interior vor fi amenajate cluburi pentru informatică, croitorie, tenis de masă, dans, desen, electronică, limbi străine și șah. În exterior va fi construit un teren de sport multifuncțional, precum și o pistă de karting la standarde competiționale. De aceste investiții vor beneficia 1200 de preșcolari și școlari din Odobești.

O investiție importantă pentru odobeșteni este înființarea unei rețele de transport public electric. Proiectul prevede înființarea unor linii de transport intra-orășenești, achiziția de microbuze electrice, construirea a 34 stații pentru călători precum și construirea unui depou pentru gararea, încărcarea și mentenanța microbuzelor. Această rețea de transport public urban GRATUIT va permite mobilitatea cetățenilor din toate cartierele orașelor.

Nu în ultimul rând, vreau să amintesc proiectul de modernizare a rețelei de iluminat public și proiectul prin care se va extinde GRATUIT rețeaua de gaze naturale pe toate străzile localității. Este tot o premieră, un proiect din fonduri europene prin care Primăria Odobești va putea solicita finanțare pentru a extinde rețeaua de gaze până la gospodăriile tuturor odobeștenilor, iar costul extinderii rețelei va fi acoperit din fonduri europene, nu de cetățeni, ceea ce va fi un mare avantaj pentru cei care nu s-au putut branșa la rețeaua de gaze.

Odobeștiul este Orașul Viilor Domnești, iar eu mă simt onorat că prin votul Dumneavoastră sunt primarul unei localități care în ultimii ani și-a regăsit drumul și locul pe harta României. Este meritul nostru, al tuturor.

Realizarea proiectelor care au schimbat în bine imaginea orașului și au îmbunătățit viața cetățenilor s-a datorat încrederii pe care mi-ați acordat-o, încredere de care am nevoie pe 27 septembrie pentru a continua împreună modernizarea Orașului Odobești.

Articol executat de SC MEDIA UNO SRL la comanda PSD filiala Vrancea; CUI mandatar financiar 21200019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?