Statistică: Spor negativ accentuat al populaţiei României, în luna iulie

0
41

Sporul natural negativ al populaţiei României s-a accentuat, în luna iulie a acestui an, fiind de 2,2 ori mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din 2019, reiese din datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, în iulie 2020, decedaţii au avut un excedent faţă de născuţii-vii de 5.002 persoane, comparativ cu 2.223 persoane în aceeaşi lună din 2019. Potrivit sursei citate, în iulie 2020, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 11.276 de persoane, iar în mediul rural decesul a 11.141 de persoane. Faţă de aceeaşi lună din anul 2019, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 1.389 de persoane în mediul urban şi cu 723 de persoane în mediul rural. Totodată, numărul născuţilor-vii înregistrat în iulie 2020 a fost mai mic cu 667 comparativ cu aceeaşi lună din 2019, iar numărul persoanelor care au decedat în luna iulie 2020 a fost cu 2.112 mai mare faţă de luna iulie 2019.

Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile în cazul deceselor, în special în lunile aprilie, iunie şi iulie 2020, când s-au înregistrat creşteri faţă de lunile aprilie, iunie şi iulie 2019, al căsătoriilor şi divorţurilor care lunar au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de luna corespunzătoare din 2019. Numărul naşterilor a scăzut în fiecare lună faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent‟, se menţionează în comunicat.

Sursa foto: inimacopiilor.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here