Vaslui: Cercetări ale poliţiştilor după ce persoane necunoscute au furat un seif cu banii de salarii dintr-o primărie

0
359

Poliţiştii vasluieni efectuează cercetări după ce persoane neidentificate încă au sustras dintr-o încăpere a Primăriei comunei Blăgeşti un seif în care se aflau banii de salarii. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, cel care a sesizat dispariţia banilor a fost primarul comunei. „Poliţia oraşului Murgeni a fost sesizată telefonic de către primarul comunei Blăgeşti cu privire la faptul că, în noaptea de 7 spre 8 septembrie, autori necunoscuţi au pătruns prin efracţie în sediul instituţiei şi, dintr-o încăpere, au sustras o casetă de valori. În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a produs fapta sesizată, identificarea autorilor şi tragerea acestora la răspunderea penală”, a precizat, miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă. Au fost audiate mai multe persoane, iar poliţiştii au deja un cerc de suspecţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here