Fotbal amical: Oaspeții au dominat cu autoritate!

0
218

Sportul Chiscani – CSM Focșani 2007 2-5 (1-2)

Jocul s-a disputat la Chiscani sâmbătă, 5 septembrie

Formația CSM Focșani 2007: Geantă – Juncănaru (71 Săpunaru), Maftei (52 Munteanu), Panaite (66 Porumb, 85 Bratu), Ilie (60 Mic) – Negoiță (64 Paizan), Stancu (75 Oprea), Preoteasa (57 Vîlsan), Taciuc (52 Ghenovici) – Gorovei (52 Manu), Lemac (52 Jurj). Rezerve neutilizate – Apenciucesei, Salaoru, Vochin.

Formația de seniori a CSM Focșani 2007 a susținut sâmbătă, 5 septembrie, un nou joc de verificare a stadiului de pregătire în vederea participării la ediția de campionat 2020-2021. La Chiscani, de la ora 11:00, focșănenii au întâlnit formația locală Sportul, nou promovată în urma barajului la care a participat și Victoria Gugești și pe care a întrecut-o cu 4-3, dar după ce a fost dominată clar în final de meci. Atunci, brăilenii arătaseră o apreciabilă forță în atac, pe care au confirmat-o și sâmbătă, în fața CSM Focșani 2007, căreia i-au trimis de două ori mingea în poartă.

Golurile lor au devoalat și inexactități în defensiva oapeților în care au jucat, aduși în probe, doi fotbaliști de la care se spera că pot întări apărarea CSM 2007. Dacă au răspuns sau nu așteptărilor vom afla astăzi, când echipa va începe ultima săptămână de pregătire înaintea startului de campionat, de sâmbăta viitoare, în compania Făureiului, pe Milcovul. Prestația formației focșănene a fost, însă la un nivel bun, așa cum s-a întâmplat în, practic, toate meciurile de pregătire. CSM 2007 are un joc solid, cu trasee bine definite, cu combinații lucrate la antrenamente și cu crearea multor situații din care să înscrie. Sâmbătă, a marcat de cinci ori și o mai o putea face de câteva ori, la capătul unei partide pe care a dominat-o cu autoritate.

Este adevărat că nici partenera de antrenament nu este – cel puțin deocamdată – din zona valorică de sus a seriei a doua din care cele două echipe fac parte în Liga a III-a, dar seriozitatea cu care au jucat focșănenii arată că echipa lor este pe drumul ce duce spre performanță.

Au marcat pentru echipa Focșaniului: Taciuc – minutul 3, Negoiță – minutul 12, când a reluat în gol mingea respinsă de portarul Chiscaniului după penaltiul bătut de Lemac, Jurj – minutul 55, Manu – minutul 73, Ghenovici – minutul 89.

Echipa Focșaniului i-a făcut, prin joc și rezultat, un frumos cadou antrenorului Alin Chița, care și-a sărbătorit, sâmbătă, ziua de naștere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here