Aurel Tudosache esta candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de primar al comunei Jariștea. Candidatul social democrat știe problemele din Jariștea, îi cunoaște pe oamenii gospodari de aici și vrea să producă schimbarea într-o comună condusă de un primar liberal. Aurel Tudosache îi asigură pe locuitorii din Jariștea că alături de consilierii locali va lupta pentru a îndeplini toate obiectivele pe care și le-a asumat în campania electorală. „Alături de consilierii mei, și ținând cont mai ales de părerile dumneavoastră, am pregătit o listă de obiective și proiecte pentru care voi lupta să le îndeplinesc. Nu știu ce ne va rezerva viitorul. Nu știu ce va fi mâine, dar vă pot promite că în fiecare zi mă voi zbate să realizez pentru comuna Jariștea ceea ce într-adevăr merită și merităm cu toții. Prefer să mă caracterizez ca un cetățean muncitor și să fiu demn de încrederea oferită prin faptele mele și mai puțin prin vorbe. Asta le-am demonstrat celor care de-a lungul timpului m-au cunoscut și vreau să le demonstrez tuturor. Am speranța ca toți locuitorii comunei să facă alegerea potrivită”, a spus Aurel Tudosache.
Social democratul și-a asumat candidatura la Primăria Jariștea pentru că nu mai vrea lucrări care nu se termină niciodată și dorește ca această localitate să devină un model pentru celelalte comune vrâncene. Jariștea poate deveni comuna în care tinerii revin acasă de peste hotare pentru că pot găsi un loc de muncă și au condiții civilizate de viață. „De ce candidez pentru functia de primar? Pentru că voi toți meritați să fiți tratați ca o familie mare. Pentru că voi, locuitorii comunei Jariștea, sunteți oameni care muncesc zi și noapte, pentru că voi meritați să trăiți într-un loc unde să veniți cu plăcere. Pentru că voi meritați să vă chemați copiii plecați peste hotare și să le spuneți să se întoarcă acasă pentru că locul de unde au plecat a devenit un loc de unde nu mai vrei să pleci, iar eu voi încerca să transform aceasta comună într-un asemenea loc. Am văzut și alte meleaguri și am fost împresionat nu neapărat de oamenii de acolo, pentru că, vă spun sincer, voi nu sunteți cu nimic diferiți, dar am fost impresionat de administrația de acolo, de ceea ce pot face autoritățile pentru cetățenii lor și mi-am pus întrebarea: „oare pot să fac și eu așa ceva la mine acasă” ? Ei bine, da, se poate. Da, se poate ca Jariștea să devină o comunitate exact la fel cum o visăm noi”, spune Aurel Tudosache.
Proiectele de dezvoltare ale comunei Jariștea pot fi realizate doar împreună cu locuitorii comunei. Aceștia pot decide dacă, împreună cu Aurel Tudosache, pot recupera din anii scurși cu promisiunile PNL și pot moderniza comuna Jariștea. „Am datoria să încerc să fac ceva pentru comuna asta, să fac ceva pentru ca să nu ne mai plece tineretul din sat, să fac ceva pentru ca atunci când ajungem acasă să ne simțim ca acasă. Nu voi renunța să lupt pentru ceea ce este drept, corect și normal. Voi lupta până când normalitatea va fi prezentă în viețile noastre. Singur nu pot reuși, voi pierde, împreună însă putem transforma un vis în realitate. Va fi nevoie să ne apucăm de treabă intens, să încercăm să recuperăm anii scurși doar cu promisiuni. Haideți să facem din comuna Jariștea un model. Haideți să construim împreună ceva pentru generațiile viitoare alături de partidul care a fost mereu alături de popor”, a spus Aurel Tudosache.
Proiectele propuse de Aurel Tudosache pentru comuna Jariștea :
- Drumul Jariștea-Scânteia.
- Finalizarea proiectelor de canalizare în timp util.
- Punerea în aplicare a unui nou proiect legat de gaze.
- Construirea unui alt bazin de apă în satul Pădureni-Vărsătura.
- Modernizarea școlilor aferente comunei.
- Atragerea fondurilor europene pentru iluminat și transport în comun.
- Construirea unui depozit frigorific pentru conservarea și valorificarea produselor viticole ale tuturor sătenilor care dețin vii și livezi.
- Modernizarea Căminului Cultural la standarde europene.
- Amenajarea unei farmacii în satul Vărsătura.
- Oferirea asistenței sociale tuturor persoanelor vârstnice aflate în dificultate.
- Amenajarea unei piețe agro-alimentare.
- Construirea unei piste pentru bicicliști de la intrarea în comună și până la ieșire.
- Construirea podului Necula.
Articol executat de SC MEDIA UNO SRL la comanda PSD filiala Vrancea; CUI mandatar financiar 21200019