Consiliul Naţional al Elevilor: Stimaţi guvernanţi, începem sau nu şcoala?

0
910

În cursul zilei de vineri, premierul României, Ludovic Orban, a declarat că Guvernul ia în calcul începerea cursurilor în regim online până la data de 1 octombrie, atunci când elevii se vor întoarce fizic la şcoală.

Considerăm că această propunere dă dovadă de o iresponsabilitate imensă din partea Executivului, care a demonstrat că nu poate să realizeze o simplă analiză a stării de fapt din teritoriu. Scenariul roşu care ar urma să fie impus de la centru (deşi, conform tuturor declaraţiilor din această vară, decizia de redeschidere a şcolilor se ia la nivel local) reflectă întru totul lipsa asigurării măsurilor igienico-sanitare în unităţile de învăţământ din România.

Considerăm că, în contextul în care Guvernul nu a făcut niciun efort real pe parcursul verii pentru a asigura infrastructura digitală de care au nevoie peste 900.000 de elevi, este inadmisibil ca, în acest moment, să pornim de la premisa că şcoala va începe în mediul online. În acest sens, solicităm Guvernului să ia măsuri reale de protecţie în teritoriu, care să permită întoarcerea la şcoală a elevilor şi cadrelor didactice în siguranţă. „Observ că Guvernul României nu are capacitatea, pur şi simplu, de a realiza o analiză a situaţiei reale din teritoriu. E în regulă, vă putem oferi noi o mână de ajutor: 900 de MII de elevi nu au avut acces la educaţia digitală pe durata pandemiei, iar dumneavoastră, stimaţi guvernanţi, nu aţi făcut nimic pentru a îndrepta acest lucru, în afară de a pasa responsabilitatea achiziţiilor publice de la o instituţie la alta. Singurul lucru care a mai rămas de făcut este asigurarea tuturor condiţiilor igienico-sanitare în şcoli, pentru a permite întoarcerea la cursuri în siguranţă a elevilor şi profesorilor. În acelaşi timp, Guvernul are datoria de a relua procedura de achiziţie publică pentru dispozitive, conform Legii nr. 109/2020. Abia după aceea vom putea vorbi despre educaţie digitală pentru toţi elevii.”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here