Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Fotbal, Liga a III-a: Focșănenii, în seria a II-a!

În prima etapă, CSM Focșani 2007 – CS Făurei, pe Milcovul

FRF a decis, ieri, componența seriilor, iar sorții au dat programul campionatului Ligii a III-a la fotbal. În ediția 2020-2021 vor exista la nivelul al treilea al fotbalului românesc zece zerii a câte zece echipe, care vor juca într-o primă fază în sistem tur-retur. CSM Focșani 2007 va avea ca partenere de întrecere în serie pe ACS Sportul Chiscani, CS Avântul Valea Mărului, CSM Râmnicu Sărat, ACS Suporter Club Oţelul Galaţi, CS Viitorul Ianca, CS Făurei, CS Sporting Lieşti, ACS Dacia Unirea Brăila, CSM Bacău.

Seria este o combinație de trei formații din județul Galați, patru din județul Brăila, câte una din județele Buzău și Bacău. CSM 2007 este, cum s-ar spune, pe cont propriu, pe un drum la capătul căruia al trebui să fie promovarea în Liga a II-a.

Așa cum arată componența grupei, formația pregătită de antrenorul Alin Chița pare că nu va avea mari dureri de cap în sezonul regulat. Antecedentele echipelor din seria a doua indică două echipe care pot aspira la locurile ce duc în play-off – CSM 2007 și Oțelul Galați. Nou promovatele nu intră în discuție, chiar dacă și-ar fi adus de la baraj până acum jucători care să le crească în mod consistent forța de joc. Dacia Unirea Brăila nu va fi echipa care a pierdut cu 0-7 meciul amical cu CSM 2007 pe Milcovul, dar va fi greu să țină ritmul cu cele două favorite. Ianca, Făureiul, Lieștiul și chiar Bacăul au forța să pună probleme oricărui adversar din serie, dar pot intra foarte greu în disputa pentru primele două locuri.

Pentru Focșani va fi foarte important ca formația CSM 2007 să ajungă cu maximum de puncte după trei runde și să meargă la Galați pentru a câștiga. Campionatul este scurt și fiecare punct va conta în stabilirea clasamentului final!

Programul turului campionatului:

Etapa 1: ACS Sportul Chiscani – CS Sporting Lieşti; CSM Râmnicu Sărat – ACS Suporter Club Oţelul Galaţi; CS Avântul Valea Mărului – ACS Dacia Unirea Brăila; CS Viitorul Ianca – CSM Bacău; CSM Focșani 2007 –  CS Făurei.

Etapa a 2-a: CS Sporting Lieşti – CS Făurei; CSM Bacău – CSM Focșani 2007; ACS Dacia Unirea Brăila – CS Viitorul Ianca; ACS Suporter Club Oţelul Galaţi – CS Avântul Valea Mărului; ACS Sportul Chiscani – CSM Râmnicu Sărat.

Etapa a 3-a: CSM Râmnicu Sărat – CS Sporting Lieşti; CS Avântul Valea Mărului – ACS Sportul Chiscani; CS Viitorul Ianca – ACS Suporter Club Oţelul Galaţi; CSM Focșani 2007 – ACS Dacia Unirea Brăila; CS Făurei – CSM Bacău.

Etapa a 4-a: CS Sporting Lieşti – CSM Bacău; ACS Dacia Unirea Brăila – CS Făurei; ACS Suporter Club Oţelul Galaţi – CSM Focșani 2007; Sportul Chiscani – CS Viitorul Ianca; CSM Râmnicu Sărat – CS Avântul Valea Mărului.

Etapa a 5-a: CS Avântul Valea Mărului – CS Sporting Lieşti; CS Viitorul Ianca – CSM Râmnicu Sărat; CSM Focșani 2007 – Sportul Chiscani; CS Făurei – ACS Suporter Club Oţelul Galaţi; CSM Bacău – ACS Dacia Unirea Brăila.

Etapa a 6-a: CS Sporting Lieşti – ACS Dacia Unirea Brăila; ACS Suporter Club Oţelul Galaţi – CSM Bacău; Sportul Chiscani – CS Făurei; CSM Râmnicu Sărat – CSM Focșani 2007; CS Avântul Valea Mărului – CS Viitorul Ianca.

Etapa a 7-a: CS Viitorul Ianca – CS Sporting Lieşti; CSM Focșani 2007 – CS Avântul Valea Mărului; CS Făurei – CSM Râmnicu Sărat; CSM Bacău – Sportul Chiscani; ACS Dacia Unirea Brăila – ACS Suporter Club Oţelul Galaţi.

Etapa a 8-a: CS Sporting Lieşti – ACS Suporter Club Oţelul Galaţi; Sportul Chiscani – ACS Dacia Unirea Brăila; CSM Râmnicu Sărat – CSM Bacău; CS Avântul Valea Mărului – CS Făurei; CS Viitorul Ianca – CSM Focșani 2007.

Etapa a 9-a: CSM Focșani 2007 – CS Sporting Lieşti; CS Făurei – CS Viitorul Ianca; CSM Bacău – CS Avântul Valea Mărului; ACS Dacia Unirea Brăila – CSM Râmnicu Sărat; ACS Suporter Club Oţelul Galaţi – Sportul Chiscani.

Dacă în serie CSM 2007 nu va avea ca adversare formații puternice precum ACS Foresta Suceava, ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ, CSM Bucovina Rădăuţi, CS Ştiinţa Miroslava, repartizate în prima serie, în play-off ar putea întâlni pe oricare dintre acestea. De fapt, așa cum arată componența seriilor, pare mai degrabă că au fost în așa fel alcătuite pentru ca, la final, să ajungă să-și dispute promovarea cam aceleași formații ca și în ediția de campionat 2019-2020!

De reținut că în play-off vor juca locul 1 din seria 1 cu locul 2 din seria a 2-a și invers, iar învingătoarele vor juca pentru locul promovabil!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?