VIDEO și GALERIE FOTO: Cum începe noul an școlar? Răspunsuri de la directorii Școlii Ion Basgan și Colegiului Valeriu D. Cotea

0
4525

Cumpărăm sau nu rechizite?! Mai mergem cu buchete de flori în prima zi de școală ori nu?! Merg toți elevii la școală sau vor învăța tot în online?! Sunt îndeajuns de multe cadre didactice care să-i supravegheze pe cei mici în pauze?! Sunt doar câteva dintre întrebările la care încă nu au găsit răspuns nici părinții, nici elevii.

Ieri, pentru profesori a început oficial noul an școlar. Mai sunt aproximativ două săptămâni până când va suna clopoțelul și pentru elevi, iar Ministerul Educației Naționale încă nu a venit cu măsuri clare privind protecția împotriva COVID 19, ci a prezentat doar un „semafor“ verde, galben și roșu, culorile fiind asociate unui anumit număr de îmbolnăviri.

An nou în școală proaspăt renovată

La Școala Gimnazială „Ion Basgan‟ din Focșani, pregătirile sunt în toi. Și nu doar în ceea ce privește începutul noului an școlar, ci și în ceea ce privește lucrările de reabilitare a clădirii, lucrări care au readus la viață unitatea de învățământ situată în apropierea Pieței Moldovei. „Am început din 2017, la propunerea Primăriei Municipiului Focșani, în faza de proiectare. Ni s-a aprobat proiectul și, în iulie 2019, am semnat contractul cu constructorul. Termenul de execuție a fost de patru luni, cu începerea lucrărilor în octombrie. S-a făcut o încetare a lucrărilor pe perioada iernii, iar în aprilie, spre mai, am finalizat lucrarea și am semnat procesul verbal de recepție a lucrărilor. Au fost făcute și câteva lucrări suplimentare care, în acest moment, sunt pe ultima sută de metri. Este vorba despre: schimbarea parchetului în toate clasele, schimbarea gresiei pe holuri, refacerea scărilor elevilor și profesorilor, refacerea sălilor exterioare, la intrarea în școală, reasfaltarea curții, schimbarea gardului împrejmuitor. Lucrările principale au vizat creșterea eficienței energetice, adică schimbarea sistemului termic, schimbarea sistemului electric, izolarea pe exterior a imobilului, izolarea în pământ, pentru că avem demisol, construcția unui acoperiș tip șarpantă, dotarea clădirii cu panouri care asigură apă caldă curentă, panouri solare, sistem de supraveghere, sistem de incendiu și sistem de date-voce‟, a precizat profesoara Alina Dima, directoarea Școlii Gimnaziale „Ion Basgan‟ Focșani.

Clasele primare, obligatoriu în bancă?!

În total, la Școala „Ion Basgan‟ Focșani sunt înscriși aproximativ 1.100 de elevi, împărțiți în 20 de clase primare și 17 clase gimnaziale. Începutul noului an școlar depinde acum de o serie de propuneri solicitate de Ministerul Educație Naționale de la fiecare director de instituție școlară în parte.

Iată cum vede profesoara Alina Dima revenirea elevilor la școală: „Pentru învățământul primar, copiii vor veni în două schimburi: schimbul 1 începe la ora 08:00, având 30 de minute ora și 10 minute pauza, programul termindu-se la 10:30. Între cele două schimburi există o pauză de jumătate de oră pentru dezinfecție, iar de la 11:00 începe al doilea schimb, care va termina la 13:30. Astfel că același învățător va sta mai mult la școală, cu două grupe de copii.

Acolo unde sunt părinți care vor refuza să trimită copiii la școală, pentru că avem și astfel de situații, din diverse motive: fie că au copii cu afecțiuni, fie că locuiesc cu persoane mai în vârstă, sau cu părinți care au probleme de sănătate, vor aduce o documentație la școală, pe care o vom solicita atunci când se va legifera sau când vor fi fixate aceste lucruri. Există prezență fizică de la clasa 0 până la a IV-a‟.

Tot pentru elevii din clasele primare, directoarea Școlii „Ion Basgan‟ Focșani s-a gândit ca într-o zi a săptămânii, fiecare clasă, prin rotație, să lucreze online la discipline de genul: Muzică și Mișcare sau Abilități Practice.

Învățământ hibrid pentru elevii de gimnaziu

Elevii din clasele V-VIII ar putea învăța atât online, cât și cu profesorul în clasă. Dar încă nu-i nimic sigur, la fel cum nu se știe când și dacă vor mai primi elevii tabletele promise de Guvernul PNL, deși în mai puțin de două săptămâni începe noul an școlar. „Învățământul gimnazial va avea un program hibrid: jumătate în clasă, jumătate online. Sperăm să primim dotările promise, pentru că nu avem deocamdată camere de luat vederi care să transmită fidel din clase. Cât despre tabletele de la Guvern, e o mică problemă aici, pentru că în momentul în care ni s-au cerut situații despre copiii care participă la lecții, s-a înțeles că trebuie să-i declarăm pe cei care nu participă. Ori, la noi în școală, părinții au făcut eforturi de toate felurile și le-au permis copiilor să acceseze de pe dispozitivul părinților ori al fraților și să intre online în perioada aceea, de aceea atunci am declarat 40 de copii care nu au participat deloc. Ulterior, a venit informația că, de fapt, trebuia să declarăm copiii care nu aveam dispozitiv, ori dacă iau în calcul clasele primare, ar fi trebuit să declarăm toți copiii de la clasa 0, I, a II-a, cel puțin plus cazurile sociale de la clasele gimnaziale. Dacă se va ține cont de situația pe care am declarat-o atunci, și vom primi cele 40 de tablete, nu știu după ce principii și criterii le vom distribui‟, a declarat directoarea Școlii „Ion Basgan“, Alina Dima.

La grădiniță fără mască, dar cu program prelungit… de acasă

Întrebări își pun și părinții copiilor de vârstă preșcolară, care din această toamnă vor merge la grădiniță. În subordinea Școlii „Ion Basgan‟ Focșani sunt două grădinițe: Grădinița cu program normal nr. 4 și Grădinița cu program prelungit nr. 8. „Am stabilit ca cei mici să fie împărțiți în două grupe: o grupă să vină la grădiniță două săptămâni, urmând ca apoi să vină cealaltă grupă. În cele două săptămâni de stat acasă, copiii ar trebui să rămână în online cu educatoarea, doar că preșcolarul depinde în exclusivitate de părinte să poată accesa acea aplicație online. Începând din 2020, grupa mare este obligatorie, așa că am vorbit cu doamnele educatoare să găsească modalități să-i țină în exercițiu, pentru că ei vor fi la anul în clasa pregătitoare, și să fie pregătiți.

La grădinița cu program prelungit, am analizat colectivele de elevi, în funcție de spațiile pe care le avem, pentru că această grădiniță funcționează la parterul unui bloc, unde sunt spații comerciale. Am distribuit spațiile în funcție de numărul de copii. Putem face distanțare la măsuțe, însă la culcare este un pic mai greu, așa că vom alege să-i culcăm unul la un capăt, altul la celălat capăt. La Grădinița cu program prelungi, părinții vor fi total nemulțumiți să lăsăm copiii două săptămâni acasă, pentru că nu vor avea cu cine să-i lase‟, se teme profesoara Alina Dima. Aceasta speră ca totul să revină „la normalitatea pe care o cunoșteam, dar nu știam că o iubim și să ne reîntâlnim cu toții sănătoși‟.

La liceu, dar nu se știe dacă și la internat

Situația nu este clară nici la nivelul învățământului liceal, cu atât mai puțin în ceea ce privește posibilitatea la liceenii să locuiască în internate.

Am stat de vorbă cu profesorul Remus Paraschiv, directorul Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea‟ Focșani. Aceasta ne-a spus că, deocamdată, Ministerul Educației Naționale nu a trimis nicio comunicare clară cu privire la modul cum se vor desfășura cursurile în noul an școlar. „Este foarte greu de precizat la momentul actual cum începem anul școlar. Deocamdată nu am înaintat niciun plan, doar am spus la Inspectorat, în urma unui consiliul profesoral, în ce variante ne-am putea încadra. Era vorba de cele trei scenarii: verde, galben și roșu. Scenariul galben era cel cu învățarea hibrid, respectiv clasele a XII-a să vină în totalitate la școală, cu condiția ca, dacă sunt mai mulți elevi, clasele să se divizeze. Din fericire, nu avem decât o singură clasă în această situație, celelalte clase au efective mai mici, de 20-21 de elevi, care încap într-o sală de clasă respectându-se distanța fizică de 1,5 metri. Noi funcționăm în trei imobile: un corp de clădire aici, în str. Cuza Vodă, un corp de clădire pe Sihleanu și mai funcționăm și la parterul internatului. În varianta hibrid, cu clasa a XII-a integral la școală, putem asigura toate măsurile de siguranță, iar celelalte clase pot începe în sistemul hibrid, o săptămână la școală, alta online‟, a precizat directorul Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea‟ Focșani, Remus Paraschiv.

Față de anul trecut, colegiul focșănean are cu o clasă de a IX-a în plus, ceea ce însemnă că sunt 140 de elevi, împărțiți în cinci clase. Ce fac elevii care provind din mediul rural și nu pot face naveta?! Iar nu știm. Pentru că cei care nu-și permit să plătească chirie la gazdă încă nu au certitudinea că se vor putea caza la internatele liceelor.

În precizările Ministerului privind activitatea din săptămâna 2-12 iunie, au fost niște aspecte privind cazarea elevilor la internat și asigurarea hranei la cantină. Atunci se spunea așa: se poate caza un copil în cameră, maximum doi, cu respectarea unei suprafețe de 8mp pentru fiecare copil. Deci, dacă ai o cameră de 16mp, ai fi putut caza maximum doi copii, dacă ai camere mai mari, nu spuneau dacă puteai caza mai mulți. La cantină, era masa în sistem catering, servită în cameră. Și mai erau acolo o serie de precizări privind utilizarea grupurilor sanitare și a dușurilor, care se făcea planificat. Nu știu cum poți să utilizezi grupurile sanitare planificat! Încă nu știm exact care sunt precizările Ministerului Educației și ale Ministerului Sănătății privind deschiderea internatelor școlare. Oricum, este destul de greu ca un pedagog sau un supraveghetor să aibă grijă de 60 de copii, astfel încât ei să nu se intersecteze și să iasă din cameră planificat‟, a adăugat profesorul Remus Paraschiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here