Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Prefectul Berbece, susceptibil de abuz în serviciu!

Încălcarea legii este îndatorire de serviciu pentru penelistii cocoțați în funcții publice, după cum a demonstrat până acum și continuă să o facă și prefectul de Vrancea.

Mai nou, acesta susține primarii traseisti, prin lipsa de acțiune și neaplicarea legii. Prefectul are obligația de a urmări exercitarea în condiții de legalitate a mandatelor aleșilor locali.

Așa cum este cazul unor primari și consilieri locali, care deși au fost aleși pe listele PSD, la actualele alegeri figurează pe listele altor partide, ca urmare a rămânerii definitive a candidaturilor .

Elocvent este cazul comunei Nistorești, unde primarul susținut de PSD la alegerile anterioare a ales să candideze în acest an din partea PRO România. Conform legislației în vigoare, înscrierea într-un alt partid se consideră demisie, aceasta însemnând încetarea mandatului.

Flagrant este faptul că deși cunoaște această situație de ceva timp, prefectul PNL întârzie să pună în aplicare legea, prin emiterea ordinului de încetare a mandatului de primar.

Nu știm de ce să il bănuim : de rea voință sau de incompetență și posibil abuz în serviciu? Cu siguranță, este mai ocupat să facă campanie electorală pentru PNL decât să-și exercite atribuțiile și competențele prevăzute de lege!

Așteptăm ca prefectul Berbece să emită în regim de urgență ordinele care să restabilească legalitatea privitoare la mandatele primarilor și consilierilor locali.

Biroul de Presă al PSD Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?