Poliţiştii vrânceni sunt în doliu după ce în doar o săptămână şi-au pierdut doi colegi. După decesul ajutorului de şef de post din comuna Reghiu, Dorel Fusaru, astăzi, oamenii legii au mai primit o veste tristă. Aceea că un alt coleg al lor, agent şef principal Laurenţiu Enache, de la Postul de Poliţie Coteşti, s-a stins din viaţă pe patul unui spital din Bucureşti. Agentul avea 48 de ani şi activa în poliţie de peste 25 de ani.
Vestea morţii unui alt camarad i-a întristat pe poliţiştii vrânceni. Comisarul şef Remus Nica, inspectorul şef al IPJ Vrancea, ne-a spus că întregul colectiv este alături de familiile îndoliate cărora le transmite „sincere condoleanţe”. „Din păcate am pierdut doi colegi într-un timp foarte scurt. Ne pare rău tuturor şi suntem alături de familiile îndurerate cărora le transmitem sincere condoleanţe”, a fost mesajul inspectorului şef al IPJ Vrancea.
In vara anului 2018, subofiţerul Laurenţiu Enache fusese premiat la sediul Ministerului Afacerilor Interne pentru modul în care a acţionat pentru salvarea oamenilor care au avut de suferit din cauza inundaţiilor.
Un mesaj cu privire la pierderea agentului şef principal Enache a postat şi fostul adjunct al IPJ Vrancea, comisarul şef Vasile Marin. “Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Un coleg de o mare valoare umană. Sincere condoleanţe familiei şi putere să primiţi de la Bunul Dumnezeu să puteţi trece peste acest moment deosebit de greu. Drum lin spre îngeri «micuţule»”, a transmis fostul ofiţer.
Poliţiştii vrânceni au primit vestea morţii agentului şef principal Enache, în ziua în care l-au condus pe ultimul drum pe colegul lor de la Reghiu, Dorel Fusaru. Acesta a fost înmormântat astăzi, la Goleşti. Poliţistul Fusaru a fost găsit decedat în apropierea locuinţei, vineri, 28 august a.c.