FORȚELE DE ORDINE CONTINUĂ ACȚIUNILE DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL COVID-19 ÎN ZONELE AGLOMERATE
Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării COVID19 în zonele aglomerate din județul Vrancea.
În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.
La activitățile desfășurate în data de 21 și 22 august a.c., au participat peste 300 de polițiști din cadrul I.P.J. Vrancea, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar – Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului.
Astfel, în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost verificate 227 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și au fost legitimate peste 1000 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic pentru control peste 100 de mijloace de transport, din care 72 mijloace de transport în comun fiind totodată aplicate 45 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10500 de lei.
Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.
Comunicat IPJ Vrancea, 23 august 2020