Peste o mie de lei au fost cheltuielile medii pentru o persoană carantinată în perioada stării de urgență la nivelul județului Vrancea, arată ultimul raport al Curții de Conturi referitor la cheltuirea banilor publici în perioada pandemiei de coronavirus. Raportul arată, referitor la Vrancea, că au fost înregistrate 1.304 persoane introduse în carantină, pentru care s-au cheltuit 1,4 milioane lei, adică o medie de 1.077 lei pentru fiecare persoană. Majoritatea persoanelor, 1.235, au fost cazate în spațiile special amenajate, în baza unui contract. Sume cheltuită în cazul acestora este de 1,2 milioane lei. Se adaugă cele 69 de persoane, carantinate în spații puse la dispoziție în mod gratuit, pentru care s-au cheltuit 155 mii lei, adică 2.246 lei pentru fiecare persoană.
Potrivit Curții de Conturi, „încheierea contractelor care au avut ca obiect cazarea în regim de carantină persoanelor obligate să stea izolate, potrivit Ordonanțelor militare, nu s-a efectuat în urma unei proceduri de atribuire, având în vedere că evaluarea din punct de vedere sanitar a spațiilor se efectua de către Direcțiile de Sănătate Publică județene, iar mulți operatori economici din domeniu, care dețineau spații de cazare, nu au acceptat prestarea de servicii în condițiile impuse de situația de urgență”.
Raportul menționează că, inclusiv și pentru procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, așa cum este prevăzută în legislația achizițiilor publice, trebuiau să fie parcurse o mai multe etape, respectiv întocmirea referatului de necesitate; modificarea programului anual de achiziții publice; pregătirea documentației de atribuire; organizarea procedurii, emiterea unei decizii cu privire la nominalizarea membrilor comisiei de negociere, identificarea potențialilor ofertanți din piața de profil, invitarea acestora la negociere.
Mai mult, la momentul începerii atribuirii contractelor pentru serviciile de cazare nu s-a putut efectua o estimare a valorii prestațiilor ce urmau a se desfășura în baza acestora, având în vedere că nu se putea estima numărul persoanelor care urmau a fi carantinate în fiecare din locațiile desemnate. La acestea se adaugă modificarea sprijinului financiar acordat de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor cu carantinarea persoanelor venite din străinătate. „Inițial, cheltuielile aferente carantinei au fost reglementate la art. 2 din HG nr. 201/18.03.2020, modificat și completat de HG nr. 269/02.04.2020, în sensul că suma aferentă carantinei instituționalizate este de 300 de lei/zi pentru fiecare persoană aflată în carantină, reprezentând: 230 de lei pentru cheltuielile cu cazarea, care includ curățenie, servicii de spălătorie, produse de igienă personală, așternuturi, prosoape, protecția bagajelor persoanelor carantinate; 70 de lei pentru cheltuieli: cu hrana (trei mese pe zi), cu apa (între doi și patru litri pe zi) și paharele de unică folosință, cu pijamalele și papucii de unică folosință.
În situația în care cazarea este asigurată în centre de carantină puse la dispoziție gratuit de alte instituții publice/autorități, cheltuielile pentru curățenie, spălătorie, produse de igienă personală, așternuturi, prosoape, protecția bagajelor se vor ridica la maximum 50 de lei pe zi per om carantinat…Ulterior, la data de 28.04.2020, art. 2 al HG 201/2020 a fost completat de Articolul VI din HG nr. 329 din 23 aprilie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 343 din 28 aprilie 2020, în sensul clarificării noțiunii de alocație de cazare, în sensul că alocația de 230 de lei este aferentă camerei de locuit, indiferent de numărul persoanelor cazate în aceasta”, se arată în raportul Curții de Conturi.