VIDEO și GALERIE FOTO: Povestea Bisericii „Sf. Spiridon‟, din „vechea mahala a tăbăcarilor”, spusă de preotul Daniel Rebega

0
1278

Astăzi, pășim în vechea mahala a tăbăcarilor, pe strada cu același nume, acolo unde în urmă cu aproape 200 de ani a fost ridicată o biserică mică, ce poartă hramul Sfântului Ierarh Spiridon. Deși privită de afară pare uriașă, spațiul din interiorul bisericii în formă de navă nu poate găzdui mai mult de 50 suflete, iar acum, în vreme de pandemie, posibil să nu încapă mai mult de 20. Așa că preotul care slujește aici, Daniel Rebega, a decis ca slujbele să aibă loc în curte, astfel încât enoriașii să fie în siguranță.

Biserica „Sf. Spiridon‟ a „văzut‟ și „simțit‟ multe, mai ales cutremurele care au devenit deja un clișeu pentru Vrancea; biserica a rezistat Războaielor Mondiale, a scăpat de sub vitregia comuniștilor, însă nu a trecut neobservată de hoți. Pr. Daniel Rebega ne-a spus că biserica a fost călcată de hoți de vreo două ori în 1996, și nici până în zilele noastre poliția nu a dat de urmele lor.

Iată ce scria D. F. Caian, în „Istoricul orașului Focșani scris cu prilejul jubileului de 40 ani de domnie a majestății sale regele Carol I‟: „Aproape de bariera Corbu în Tăbăcari se află o bisericuță săracă, simplă și puțin încăpătoare. Preotul Radu Nedelcu, care slujește la această biserică, spune că o condică despre înființarea ei se află la moștenitorii preotului Grigore Corcodel, în care să arată că mai înainte pe locul acestei biserici era o bisericuță de lemn, lângă care s-a zidit actuala biserică de cătră enoriași pe la anul 1820 și la 1826 s-a  sfințit. Cei ce  au contribuit mai mult și au umblat după milostenie au fost un Ion Bontea și Grigore Corcodel primul preot al bisericii.

Modernul îmbrățișând clasicul

Odinioară simplă și neîncăpătoare, Biserica „Sf. Spiridon‟ a înflorit după 2002 când i-au fost adăugate o casă de prăsnuire, un lumânărar, un mic pridvor și clopotniță.  Fiind clasată drept monument istoric, repictarea bisericii trebuia realizată de un pictor din categoria I, așa s-a ajuns la Horia Petrescu, din București, un maestru iscusit din mâinile căruia a ieșit o capodoperă. „Pictura pe care o vedeți acum este realizată între anii 1998-2000 în tehnica fresco de un pictor din București, Horia Petrescu. După 2002 s-a construit o casă de prăsnuire, lumânărarul, un mic pridvor care ne este benefic pentru că slujim Sfânta Liturghie și clopotnița de la intrare. Partea de jos a bisericii a fost pictată, însă din cauza cărămizilor care fac parte din strucutră, în pereții bisericii s-a infiltrat apă. Datorită Centrului Eparhial și indicațiilor pe care le-am primit, am hotărât să dăm pictura de jos, draperia, așa cum este denumită, pentru ca aerul să pătrundă mai bine. Estetic nu este în regulă, dar ne conformăm să păstrăm și să transmitem mai departe generațiilor viitoare ceea ce am primit și noi‟, precizează pr. Daniel Rebega.

Însă imaginea generală nu este deloc supărătoare. Este o îmbinare între modernul gresiei care îmbracă podeaua, și parfumul vechilor timpuri ale cărămizilor care rânjesc în locul brâului decojit.

Atacul hoților rămași nepedepsiți

Cutremurele n-au reușit să clintească prea mult zidurile bisericii din str. Tăbăcari, nici Războaiele Mondiale n-au adus pe aceste meleaguri ploaia gloanțelor, cum nici dorința comuniștilor de a dărâma și închide bisericile nu s-a îndeplinit întru totul. Însă omul a putut să strice. În căutarea banilor și a obiectelor de valoare, pungașii au spart Biserica „Sf. Spiridon‟ de două ori, și nici acum nu au fost identificați deși au trecut mai bine de 20 ani.„Din păcate, după 1996 am avut vreo două spargeri; hoții nu au avut ce să fure din biserică pentru că nu lăsăm bunuri de valoare, mulțumim Domnului că nu au devastat Sfântul Altar sau cele sfinte. Au căutat bani și au plecat. Deși s-au luat amprente, s-au făcut cercetări, nici până în ziua de astăzi nu au fost găsiți. Mai apoi s-au montat sisteme de alarmă și lucrurile s-au pus pe făgașul normal, nu am mai avut probleme‟, povestește cu un gust amar pr. Daniel Rebega.

Prima amintire dureroasă din copilărie: „Nu e ușor să fii fiu de preot!‟

Originar din comuna Paltin, pr. Daniel Rebega a învățat să-L iubească pe Dumnezeu din fragedă pruncie. Model i-a fost chiar tatăl, la rândul său preot. Nu a simțit că este obligat să-i calce pe urme tatălui, ci dorința a venit pe măsură ce înțelegerea lumii în care s-a născut a fost mai mare. E singurul din cei trei frați Rebega care a îmbrățișat această menire. „Tatăl meu este preot, a fost slujtorul dinaintea mea, acum este pensionar. Copilăria a fost frumoasă, am deschis ochii și am înțeles lucrurile din jur la țară, în comuna Paltin. Conjunctura a făcut ca în 1996, prin concurs, tata să ajungă la Focșani și să slujească la această biserică. Am avut o perioadă de tranziție, școala primară am făcut-o la țară, în comuna Paltin, apoi clasele V-VIII la Școala «Ștefan cel Mare», unde m-am transferat când ne-am mutat în Focșani, am urmat cursurile seminarului teologic din Buzău «Chesarie Episcopul», Facultatea din București «Justinian Patriarhul» și apoi studiile de masterat. Am simțit că aceasta îmi e chemarea, am văzut cum este, mi-a plăcut și am urmat cursul firesc al lucrurilor, bineînțeles, cu voia Celui de Sus. Nu e ușor să fii fiu de preot‟, mai spune pr. Daniel Rebega, fără să spună și de ce.

Aflăm cumva răspunsul în urma unei scurte amintiri din copilărie.  „Prin 1996, eram în Focșani, iar tatăl meu a fost invitat la o înmormântare, la o biserică din oraș. Evenimentul a fost atât de apăsător pentru că în biserică erau mama, tata și un copil decedați, puși unul lângă altul, iar la cimitir s-a făcut o groapă comună. Atunci a fost ceva marcant pentru mine. Cred că eram în clasa a VII-a. M-am dus să văd, eram curios, deși mai văzusem înmormântări, dar atunci a fost ceva marcant pentru mine, am zis că nu se poate așa ceva.‟

          Acum nu se mai raportează la fel la moarte, cu toate că încă o privește ca pe ceva tragic; a înțeles că moartea nu este definitivă, ci un pas spre apropierea de Dumnezeu în însăși împărăția cerurilor.

La rândul său, preotul Daniel Rebega are doi copii, o fetiță de patru ani și un băiețel de doi ani. Nu vrea să-i influențeze în niciun fel, în special pe băiat; dar, dacă el va alege să-i urmeze exemplu, spune că va fi bucuros să-l îndrume.  „Mergând pe filieră teologică, lucrurile stau un pic diferit față de alte licee pentru că este mai multă disciplină care se înfiripează cu vocația și cu chemarea lui Dumnezeu. Chiar dacă urmezi o școală teologică, de vei dori să ajungi preot sau diacon, trebuie să ai binecuvântarea ierarhului locului. Tânărul candidat se adresează protoieriei, protoieria înaintează Centrului Eparhial, și, dacă este cazul, este chemat respectivul la Centrul Eparhial, cercetat și apoi, dacă el corespunde și își dorește cu adevărat, obține aprobarea. E bine de urmat seminarul teologic pentru că te introduce în filiera teologică, apoi facultatea de teologie și studiile de masterat și doctorat‟, explică pr. Daniel Rebega.

Primul an de preoție în vreme de pandemie

Majoritatea preoților cu care am discutat în ultima perioadă au recunoscut că slujba de Înviere din acest an a fost cu adevărat una pe care nu o vor uita prea curând. Pr. Daniel Rebega, hirotonit în treapta de preot în vara anului trecut, spune că și acum are imaginea bisericii goale cu jandarmul din spatele porților închise care se asigura că oamenii rămân la casele lor. „Am fost hirotonit în treapta de diacon în 2013, pe 12 decembrie, când este pomenit Sf. Ierarh Spiridon, iar anul trecut, pe 9 iunie am fost hirotonit la Gugești în treapta de preot pe seama parohiei acesteia. De la 1 ianuarie 2020  am preluat parohiatul, dar l-am avut pe tatăl care slujește în continuare împreună cu mine și, din fericire, pe credincioși deja îi cunoșteam, copilărind aici din 1996. Anul acesta a  fost dureros pentru că de Paște am fost trei în biserică. Ultima slujbă a fost înainte de Buna Vestire, pe 25 martie, deja se bănuia că nu li se va mai permite credincioșilor în biserică. A fost destul de greu să slujești cu biserica goală. Suna a gol. Pentru un preot e dureros să nu ai credincioșii alături în biserică. În ochii mei îmi vin imaginile din seara de Înviere, cu mine afară, cu părintele pensionar, cântărețul și cu un jandarm care era dincolo de poartă și se uita la  noi cu o lumânare în mână. Credincioșii erau pe la balcoane, pe la porți, cu lumânările în mână. Așa a fost să fie anul acesta, sperăm că nu va fi la fel anul viitor și nici în ceilalți ani ce vor veni‟, speră preotul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here