- CSM 2007 – Gloria Buzău 2-1 (1-0)
Formația CSM Focșani 2007: Geantă – Juncănaru, Munteanu, Panaite, Ilie – Taciuc, Stancu, Preoteasa, Ghenovici – Jurj, Gorovei. În repriza a doua au mai jucat Horvat, Pădineanu, Manu, Săpunaru, Paizan, Vochin, Maftei, Bratu, Salaoru, Oprea, Negoiță.
CSM Focșani 2007 a jucat astăzi, de la ora 11.00, pe stadionul Milcovul, a doua partidă de verificare a verii, după cea de sâmbăta trecută. Adversară i-a fost Gloria Buzău, formație din Liga a II-a. Gazdele s-au impus cu 2-1(1-0), prin golurile marcate de Ghenovici, din lovitură de la 11 metri, în minutul 23, și Jurj, în minutul 54, când a șutat imparabil din marginea careului mare. Pentru oaspeți a înscris Stoica, din lovitură de pedeapsă, în minutul 80.
Vineri, 14 august, CSM Focșani 2007 va întîlni în deplasare pe Csikszereda Miercurea Ciuc.