Brăila va găzdui, după o pauză de 38 de ani, un circuit automobilistic stradal de viteză în centrul istoric al municipiului, loc unde, în anii ’80, se întreceau la start 40-50 de Dacii, spre încântarea publicului iubitor de automobilism sportiv. Este vorba despre Campionatul Naţional de ‘Autoslalom’, care este organizat anul acesta de clubul brăilean ‘Hobby Auto Sport’, desemnat să se ocupe de buna desfăşurare a competiţiei în această perioadă dificilă pentru organizarea în general a competiţiilor sportive.
Organizatorul campionatului, Valentin Nemţanu, care este şi preşedintele clubului brăilean, a declarat, pentru AGERPRES, că din cauza pandemiei generată de coronavirus, competiţia de la Brăila a început cu o amânare, etapele II şi III ale Campionatului, care erau programate în luna mai, fiind reprogramate pentru 7-8 august. „Campionatul era programat la Brăila în luna mai, dar din cauza pandemiei de coronavirus, el a fost amânat pentru luna august. Şi acum îl organizăm sub o oarecare presiune, dar vrem să îl ducem la capăt, pentru că ne temem ca, în septembrie-octombrie, să nu fie mai grav decât este acum. Avem 17 cereri de înscriere, s-au constituit trei clase regulamentare. Este posibil să apară şi al 18-lea concurent, acum are probleme tehnice cu maşina. Dacă vine şi cel de-al 18-lea concurent, vom avea patru clase regulamentar constituite. Numărul participanţilor este mai mic decât îl estimam noi. În decembrie, când am început demersurile pentru organizarea evenimentului, erau alte estimări de participare şi alte condiţii de desfăşurare, chiar şi altă putere economică a piloţilor vizaţi că vor participa. Proba este una individuală, concurenţii sunt în maşină absolut singuri, cu cască, centuri, combinezon, măsurile de securitate sunt respectate, protecţiile cu mască şi mănuşi şi le asigură fiecare. Ne-am luat o serie întreagă de măsuri”, a declarat Valentin Nemţanu.
Potrivit organizatorilor, sâmbătă, 8 august, între orele 8,00 şi 13,00, se va desfăşura etapa a II-a a Campionatului, pe Strada Cimbrului din municipiu, iar duminică, 9 august, între orele 8,00 şi 13,00, etapa a III-a, în zona Piaţa Traian din centrul istoric al Brăilei.”Sunt două concursuri absolut diferite între ele, dar legate. Etapa a II-a a campionatului se desfăşoară sâmbătă, într-o margine de oraş, iar etapa a III-a duminică, în centrul vechi al oraşului Brăila. După o pauză de 38 de ani, de când nu s-a mai făcut circuit de viteză în centrul Brăilei, revenim cu automobilismul în centrul oraşului. Cele două competiţii sunt distincte, vorbim de etapa a II-a şi etapa a III-a. Prin cumularea timpilor de sâmbătă cu cei de duminică, avem un trofeu special, transmisibil, dat celui mai bun concurent, care poate fi nu cel care câştigă sâmbătă, nu cel care câştigă duminică, ci cel care are un rezultat bun în ambele zile. Lui i se dă Trofeul George Burianu”, a explicat Valentin Nemţanu. (…)
La finalul etapelor programate în cadrul Campionatului Naţional de ‘Autoslalom’ va fi desemnat campionul naţional. Valentin Nemţanu, desemnat campion naţional în 2019, a precizat că va intra în cursă pentru a-şi apăra titlul. „Campionul naţional este cel care adună cele mai multe puncte la fiecare etapă. Trebuie să participi la toate etapele şi să aduni cât mai multe puncte. Cel care are 60-80 de puncte are şanse la trofeul final. Obiectivul meu este să îmi păstrez titlul de campion naţional la clasa la care merg. În ceea ce priveşte etapa a II-a, ea se va desfăşura într-o zonă de la marginea oraşului, unde noi am mai desfăşurat astfel de competiţii. Este uşor de închis şi de supravegheat. Proba a III-a, cea din centrul oraşului, va fi mai greu de urmărit, pentru că aici există un hotel, Casa Colecţiilor, străduţe, intersecţii. Având în vedere situaţia generată de pandemia de coronavirus, ambele etape se vor desfăşura fără spectatori”, a mai spus Nemţanu.
Valentin Nemţanu s-a arătat încrezător în ceea ce priveşte continuarea tradiţiei automobilismului la Brăila, pentru că este pentru prima oară, în ultimii ani, când apar doi tineri în vârstă de 16 ani, Adrian Bosoi şi Petre Şolcă, pasionaţi de acest sport. (…)