Patriarhia Română a transmis, miercuri, un mesaj poporului libanez, în contextul exploziilor uriaşe din Beirut, în care îşi exprimă „profunda compasiune şi solidaritate cu toţi cei afectaţi de catastrofă‟. „Cu multă tristeţe am aflat de consecinţele tragice ale uriaşei explozii care a avut loc în oraşul Beirut, capitala Libanului, în seara de marţi, 4 august 2020, soldată cu cel puţin 100 de morţi şi 4.000 de răniţi. În aceste momente dificile pentru poporul libanez, în numele clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, ne exprimăm profunda compasiune şi solidaritate cu toţi cei afectaţi de catastrofă şi ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească în pace sufletele celor ce şi-au pierdut viaţa, să consoleze familiile îndoliate şi să dăruiască însănătoşire celor răniţi. Aceste momente grele din viaţa poporului libanez ne cheamă să arătăm multă credinţă în Dumnezeu şi solidaritate între oameni‟, se arată în mesajul transmis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române.Cele două explozii uriaşe din portul din Beirut, care au distrus marţi cartiere întregi în capitala Libanului, s-au soldat cu cel puţin 100 de morţi şi peste 4.000 de răniţi, a anunţat miercuri Crucea Roşie libaneză.