În urmă cu puțin timp, un eveniment rutier s-a petrecut pe DN2 E85, în zona Mausoleului de la Mărășești. Din primele date, au fost implicate două autovehicule, iar persoanele implicate nu ar fi suferit vătămări corporale. Pentru intervenție, la locul evenimentului s-au deplasat: un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Panciu cu o autospercială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.
Contactați, reprezentanții IPJ Vrancea au comunicat că este vorba despre o tamponare între două autovehicule, fără victime, soldată doar cu pagube materiale. Conducătorii celor două autovehicule au fost testați etilotest, rezultatul fiind negativ.