Ciolacu: Iohannis şi Guvernul nu sunt în stare să le spună concret părinţilor cum vor învăţa copiii lor

0
65

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că şeful statului şi Guvernul „nu sunt în stare” să le spună concret părinţilor cum vor învăţa copiii lor în acest an şcolar şi „îi ameţesc” cu scenarii.

„Scenarii pentru copii, certitudini pentru pedofili! Iohannis şi Guvernul său nu sunt în stare să le spună concret părinţilor cum vor învăţa copiii lor în acest an şcolar. Îi ameţesc însă cu scenarii. Puterea liberală nu are soluţii clare pentru începerea şcolii, iar dovezile sunt faptul că preşedintele a evitat răspunsul la întrebări-cheie: ce vor face părinţii din zonele unde şcoala va fi online puşi în faţa unei situaţii fără ieşire – serviciu sau stat acasă cu copilul; ce vor face copiii şi profesorii care nu au tablete pentru cursurile online sau cei din zonele rurale fără internet; ce fac şcolile nepregătite pentru distanţare, numărul copiilor dintr-o clasă fiind de peste 30, iar împărţirea în două grupe imposibilă fiindcă n-au spaţiu fizic şi nici cadre didactice suficiente. În schimb, când vine vorba de pedofili, scenariile dispar şi rămân doar certitudinile: pedepsele legiferate de Parlament sunt prea mari şi imprescriptibilitatea, susţine Ludovic Orban, nu ar trebui să opereze în cazul violatorilor şi pedofililor”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

El a adăugat că, atunci când este întrebat de ce „Guvernul său” nu e în stare să ţină în frâu criminalitatea, Iohannis „pune aceeaşi placă ruginită cu PSD”. „Nu! Guvernul PNL mafiot şi corupt şi-a dat mâna cu interlopii, în timp ce poliţia face conferinţe de presă cu mascaţii înarmaţi în spate. Cum ar fi însă în scenariul în care Guvernul liberal nu mai face doar scenarii, ci ia şi decizii?!”, a completat liderul PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că noul an de învăţământ preuniversitar va începe pe 14 septembrie, iar majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală, urmând să existe trei scenarii privind modul de organizare a cursurilor. El a precizat că în săptămânile care urmează vor fi detaliate deciziile luate miercuri.

Guvernul Orban a sesizat Curtea Constituțională Română în privința legii care majorează pedepsele pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here