- Valorosul conducător de joc a semnat cu CSM 2007 pentru încă un sezon
Echipa de baschet de Ligă Națională a CSM Focșani 2007 a mai obținut o semnătură a unui jucător foarte important! Valorosul conducător de joc al focșănenilor – și unul dintre cei mai buni din baschetul din România, Cătălin Petrișor, va continua la Focșani, pentru care a jucat de la înființarea formației, în 2018. Cătălin Petrișor va lucra în baschet și la catedra de specialitate a CSS Focșani, după ce a trecut prin examenul de titularizare din urmă cu câteva zile, după care și-a pus și semnătura pe contractul cu CSM 2007 (foto). Până acum, în afara juniorilor U 18 care erau certitudini pentru echipa de Ligă Națională, au fost transferați americanul Robert Alan Sampson, sârbii Dorde Simeunovic și Miloș Krivokapic, și foștii juniori ai Focșaniului Alin Olaru – care a evoluat aici și în precedentele două ediții ale Ligii Naționale, ca și Cătălin Petrișor – și Lucian Țibîrnă. Profesorul Petruț Mihai, antrenorul principal al echipelor de seniori și U 18 ale Focșaniului mi-a spus că urmează să mai fie transferați încă doi jucători de foarte bună calitate, probabil americani. Este de precizat că toți baschetbaliștii americani care au evoluat pentru Focșani de la înființarea echipei de seniori au avut prestații spectaculoase și eficiente, apreciate de publicul focșănean.