În această dimineaţă, Detașamentul de Pompieri Focșani a fost solicitat să intervină pentru a debloca uşa unui apartament din oraș, deoarece persoana care locuia acolo nu a mai fost văzută de mult timp şi nici nu răspundea. La fața locului, pompierii s-au deplasat cu un echipaj cu autospecială de intervenție cu apă și spumă (ASAS) și cu un echipaj SMURD.
Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, după ce au pătruns în interiorul apartamentului cu ajutorul echipamentelor speciale, aceștia au găsit, din nefericire, o femeie decedată.
’’După operațiunea de deblocare a ușii a fost găsită decedată în casă o persoană de sex feminin, de vârstă înaintată’’, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
foto: infoneamt.ro