Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Ciolacu: Preşedintele Iohannis minte pentru Guvernul său. Degeaba! Guvernul PNL tot prost şi corupt rămâne

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, susţine că şeful statului, Klaus Iohannis, ”minte” şi dă vina pe Opoziţie, deşi Puterea „a stat două săptămâni pentru a scrie o lege” care „nu respectă drepturile cetăţenilor simpli”. „Preşedintele Iohannis minte pentru Guvernul său. Degeaba! Guvernul PNL tot prost şi corupt rămâne. De asta trebuie să plece! Jenant moment! Să vezi cum Puterea dă vina pe Opoziţie pentru că ea, Puterea, a stat două săptămâni pentru a scrie o lege. O lege proastă, aberantă, care transformă România în dictatura pilelor numite în funcţii publice. O lege care nu respectă drepturile cetăţenilor simpli, dar dădea putere de Dumnezei unor funcţionari paraşutaţi de PNL în funcţii pentru care nu au nicio calitate”, a scris Ciolacu, miercuri, pe Facebook.

El a afirmat că s-a lucrat opt zile pentru a avea „o lege aplicabilă”, realizată împreună cu societatea civilă, cu CSM, cu medici şi pacienţi. „Deci, cine a tras de timp ‘săptămâni’, domnule Iohannis?! Parlamentul a corectat, cât a putut în acest timp foarte scurt, mizeria trimisă de Guvern! Să invoci la nesfârşit laitmotivul PSD e cel puţin penibil, domnule preşedinte! Dar să şi minţi pentru un Guvern prost şi corupt, e de-a dreptul scandalos. Tot PSD e de vină că Orban nu suflă o vorbă despre organizarea alegerilor în condiţii de siguranţă? Sau despre deschiderea şcolilor?! Ştiu, da, mai e o lună şi jumătate, e prea devreme pentru Orban….”, a adăugat Marcel Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?