Primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, a anunțat că a depus la Compania Națională de Investiții (CNI) un proiect pentru construirea unui spital la Odobești. Noul spital ar urma să funcționeze într-o clădire cu patru etaje, cu patru secții principale, Unitate de primire urgențe și stație de ambulanță. Noul spital ar urma să aibă asigurate toate fluxurile medicale necesare și să fie dotat cu aparatură și tehnologie medicală de ultimă generație. „Pe data de 7 iulie 2020 am depus la Compania Națională de Investiții prin programul «Unități Sanitare», cererea de finanțare pentru construirea unui nou spital în Odobești. Este vorba de un spital care va avea toate compartimentele necesare, care să îndeplinească toate condițiile pentru un act medical la standarde europene. Noul spital va avea patru etaje cu patru secții, respectiv: Interne, Pediatrie, Chirurgie și Obstretică-Ginecologie. La parterul clădirii va funcționa Unitatea de primire urgențe. Tot în curtea spitalului vom face o stație de Ambulanță pentru ca intervenția să se facă cu rapiditate către localitățile din jur, inclusiv cele din zona de munte de pe Valea Milcovului“, a afirmat primarul Daniel Nicolaș.
Potrivit acestuia, clădirile în care a funcționat spitalul vechi sunt degradate ca urmare a vechimii dar și pentru că unitatea medicală a fost închisă de guvernarea de tristă amintire a PDL (transformat în PNL). „În urmă cu aproape un deceniu, o guvernare de tristă amintire lua dreptul la servicii de sănătate unui bazin cu aproape 40 de mii de suflete, le îngrădea accesul la servicii medicale într-un spital care tocmai fusese modernizat. Închiderea Spitalului Odobești a însemnat oameni pe drumuri, clădiri degradate și aparatură medicală care a ajuns la spitalul județean. O hotărâre de guvern nedreaptă care a statuat la 1 aprilie 20 11 că timp de zece ani 67 de spitale din România nu se vor mai deschide pe motiv că se face reformă în sănătate“, a arătat primarul Daniel Nicolaș.
Primarul din Odobești a reamintit că de-a lungul timpului a încercat mai multe variante, ca secție exterioară a Spitalului Județean, pentru a putea oferi odobeștenilor un act medical minim și a asigura un drept constituțional și anume accesul la actul medical chiar în localitatea în care trăiesc. „Vă aduc aminte că atunci când s-a închis spitalul din Odobești oamenii nu mai aveau unde să-și facă un tratament, bătrânii nu mai puteau să-și facă o injecție, nu mai aveau unde să-și facă analize medicale, totul a fost dat peste cap. Au rămas oameni pe drumuri. Erau asistenți medicali care nu știau unde vor merge a doua zi la muncă pentru că nu se făcuse detașarea către alte unități medicale din Vrancea. Era o imagine apocaliptică cu care sperăm să nu ne mai întâlnim“, a încheiat primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș.