Ediția: Marți 14 ianuarie 2025 Nr. 6792
Ediția: Marți 14 ianuarie 2025 Nr. 6792

Prins la volanul unui autoturism cu remorcă, fără să dețină permis de conducere

Dosare penale întocmite de polițiști

La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești au depistat un bărbat, din municipiul Focșani, în timp ce conducea pe DN 23 – Măicănești, un ansamblu de vehicule format dintr-un autoturism și o remorcă.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că cel în cauză nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule. Pe numele său a fost a fost întocmit dosar penal.

La data de 20 iulie a.c., ora 21.30, polițiștii din cadrul Secției10 Poliție Rurală Panciu au depistat un bărbat, de 43 de ani, din comuna Movilița, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 205 J deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele său fiind întocmit dosar penal.

La data de 20 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești au depistat un bărbat, din comuna Ciorăști, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 202 F, deși avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

BULETIN DE PRESĂ IPJ Vrancea, 21 iulie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?