GALERIE FOTO: Tenis – Maria-Daciana Ciubotaru, campioană la Trofeul Marc!

0
124
  • A fost primul turneu de după reluarea competițiilor la care a evoluat sportiva de la CSM Focșani 2007

Maria-Daciana Ciubotaru, campioana de dublu și vicecampioana națională de iarnă la simplu a României din acesta an la U 16, a câștigat primul turneu la care a jucat, organizat după reluarea competițiilor de tenis oficiale. Sportiva de la CSM Focșani 2007 a concurat la Trofeul Marc ediție de vară, la U 18, care a început sâmbătă, 18 iulie, pe terenurile CS Marc Tenis, la Cluj-Napoca. Maria a câștigat turneul fără set pierdut! După ce a stat în primul tur, în turul următor, Maria s-a impus cu 6-1, 6-1 în meciul cu Bianca Maria Marinescu de la CS Sport 4 Fun Timișora, a trecut cu 6-3, 6-2 de Ana Maria Hosu de la CS Universitar Târgu Mureș, iar în finală s-a impus cu 6-3, 6-4 în fața Taniei Munteanu, de la Asociația TC Sun, o jucătoare cu trei ani mai mare decât ea, favorita nr. 1 a Trofeului.

Competiția de la Cluj-Napoca a fost un turneu FRT, de categoria 1.

Maria-Daciana Ciubotaru este antrenată de profesorii Răzvan Bucuroiu și Bogdan Nicolae, cel care a însoțit-o la competiție și alături de care apare în fotografia de după câștigarea turneului. Următoarea competiție la care va juca Maria-Daciana Ciubotaru este Campionatul Național Individual U 16, care va începe la 27 iulie la Oradea. Vor urma Campionatele Naționale Individuale U 18, care va începe la 3 august la Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here