Firmele vrâncene mai au câteva zile la dispoziție pentru depunerea situaţiilor financiare anuale pentru anul 2019. Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Vrancea arată că situațiile trebuie depuse până la 31 iulie. Documentele trebuie depuse de societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, cu excepţia subunităţilor de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European. Finanțiștii precizează că situaţiile financiare se întocmesc cu ajutorul programelor de asistență existente pe site-ul ANAF și se depun numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, semnate cu certificat digital calificat sau în format hârtie și în format electronic la registratura unităților ANAF sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată.
Prezentarea informațiilor în situațiile financiare anuale se efectuează cu respectarea prevederilor reglementărilor contabile aplicabile, respectiv Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate (OMFP 1802/2014) sau Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (OMFP 2844/2016). „Reamintim contribuabililor că sancţiunile pentru neîndeplinirea la timp a obligației de raportare prevăzute conform art. 42 din Legea 82/1991, republicată, Legea contabilităţii, cu modificările şi completările sunt următoarele: între 1 zi şi 15 zile lucrătoare – amenda este cuprinsă între 300 şi 1.000 lei; între 16 zile şi 30 zile lucrătoare – amenda este cuprinsă între 1.000 şi 3.000 lei; peste 30 de zile lucrătoare – amenda este cuprinsă între 1.500 şi 4.500 lei. În cazul nedepunerii situaţiilor financiare anuale, a situaţiilor financiare anuale consolidate, precum şi a raportărilor contabile se aplică amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei”, arată AJFP Vrancea.