Coordonatorul Grupului pentru combaterea traficului de persoane din Parlamentul României, domnul Angel Tîlvăr, a reprezentat România la cea de-a 20-a Conferinţă a “Alianţei împotriva traficului de persoane”, organizată de OSCE, de la Viena, în format de videoconferință. Dezbaterea din acest an se concentrează asupra modului în care cadrul legal şi instituţional poate fi adaptat, în aşa fel încât investigarea și urmărirea penală eficientă să fie realizate cu scopul de a proteja si a face dreptate victimelor traficului de persoane, prin pedepsirea vinovaților, conform legii.
În intervenția avută, domnul Angel Tîlvăr a afirmat că “Parlamentul României, prin activitatea sa, subscrie acelorași obiective urmărite de Alianța împotriva traficului de persoane: construirea de parteneriate incluzive și consolidarea cooperării pentru aplicarea eficientă a legislației în domeniu. Grupul parlamentar pentru combaterea traficului de persoane rămâne fidel principiilor care l-au conscarat de-a lungul celor 11 ani de activitate, în care și-a demonstrat receptivitatea față de politicile în domeniu, elaborând una dintre cele mai bune legislații în materie de combatere și prevenire a traficului din Europa”.
Referindu-se la provocările actuale, care necesită măsuri eficiente de aplicare a legii și justiție penală, președintele Tîlvăr a subliniat că “modul în care România, prin structurile sale specializate, acţionează în acest domeniu, este considerat exemplu de bună practică, la nivelul Uniunii Europene”.
“România este o țară-sursă, de tranzit și destinație pentru traficul de ființe umane, dar, în același timp, este și cea mai activă țară-sursă implicată în echipele comune de investigare (JIT) pentru combaterea traficului de persoane”, a precizat domnul Angel Tîlvăr, accentuând importanţa unei abordări integrate a traficului de persoane.
În opinia oficialului român, două aspecte sunt importante: datele relevante și necesitatea cooperării.”Luptând cu un fenomen transfrontalier, este necesară cooordonarea și colaborarea, cu precădere pe palier regional, pentru a îmbunătăți eficacitatea intervențiilor”, a concluzionat deputatul Angel Tîlvăr.
Angel TÎLVĂR, Președinte Comisia pentru afaceri europene, Camera Deputaților
Comunicat de presă, 21 iulie 2020