Marian Oprișan: Scrisoare deschisă privind modernizarea DN 2L, sectorul Soveja – Lepșa

0
2241

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a transmis o scrisoare deschisă ministrului Transporturilor, Lucian Nicolae Bode, dar și directorului general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR), Mariana Ioniță, în care arată că a făcut nenumărate demersuri pentru reabilitarea DN 2L, sectorul de drum intitulat ”Coașa”, cu o lungime de 16 km, drum național care leagă Soveja de Lepșa, și care oferă ieșire celor peste 20.000 cetățeni la sectorul de drum DN 2 D Focşani – Ojdula – Tg Secuiesc. Șeful administrației județene mai arată că unii care nu au nicio legătură cu acest obiectiv de investiție își arogă meritele realizării acesteia. Marian Oprișan mai solicită directorului CNAIR să facă demersurile legale care se impun pentru revocarea Hotărârii AGA a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin care a fost desființată Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Focșani.

Vă redăm mai jos textul integral al scrisorii deschise semnate de președintele Marian Oprișan:

Domnule ministru Lucian Nicolae Bode,

Doamnei director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, MARIANA IONIȚĂ

În calitate de președinte al Consiliului Județean Vrancea, am militat pentru realizarea de proiecte majore de investiții care să îmbunătățească în mod real calitatea vieții vrâncenilor. Este știut faptul că investițiile în amenajarea drumurilor sunt dintre cele mai rentabile din punct de vedere socio-economic, iar ca impact indirect, a fost demonstrat că amenajarea unui drum asfaltat reduce rata sarăciei în aria rurală traversată cu 6-7 procente iar în prima decadă de funcționare cu circa 1% anual. Acest fapt este important mai ales în zona sub-montană a județului, zonă ce raportează cele mai mari rate ale indicatorilor ce definesc sărăcia.

Pornind de la aceste date, am investit timp, energie și pasiune în a reabilita din banii administrației județene, ai Uniunii Europene și ai Guvernului României drumurile care tranzitează județul Vrancea. Unul dintre acestea este DN 2L, sectorul de drum intitulat ”Coașa”, cu o lungime de 16 km, drum național care leagă Soveja de Lepșa, și implicit oferă ieșire celor peste 20.000 cetățeni la sectorul de drum DN 2 D Focşani – Ojdula – Tg Secuiesc, drum care a unit Moldova cu Transilvania pe un traseu cu valoare atât turistică dar și economică în același timp.

Astfel, am intervenit pentru reabilitarea acestui drum încă de pe vremea când Guvernul României era condus de prim-ministrul Boc, pe care l-am dus să vadă acest drum și pe lângă care am facut lobby să îl prindă la finanțare.

Acest vis, însă, a devenit realitate abia în 2017, când în guvernarea PSD la data de 5 mai 2017, CNAIR, prin Consiliul Tehnico Economic aviza favorabil acest obiectiv de investiții, iar pe 5 septembie același an (2017) MDRAP aviza, la rândul său, tot favorabil, același obiectiv – faza studiu de fezabilitate.

Următorul pas a fost în 2018 când, prin Hotărârea Guvernului 489 din 5 iulie, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții, pentru ca pe 14 decembrie 2018 să fie ridicat în SEAP anunțul privind selecția pentru ”Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul Modernizare DN 2L Soveja Lepșa km 60+145 la km 76+227”.

Așadar, după o lungă perioadă de eforturi, în anul 2019 Guvernul PSD a alocat aproximativ 100 de milioane de lei, sumă prevăzută în proiectul bugetului de stat pentru acest obiectiv de investiții.

Doamna director general,

Cunoașteți faptul că deși documentațiile erau făcute, știut fiind că fără acestea nicio investiție nu poate fi realizată în România, cu toate că selecția prestatorului care să proiecteze și să reabiliteze drumul era în plin proces pe SEAP, încă din anul 2019, actualul guvern, la solicitarea unui mic ministru de la dezvoltare, a oprit intempestiv de la finanțare investiția. De ce? Pentru că niste oameni mici și de un cinism greu de egalat, au dorit să se poată poza în timp ce semnează un act la care nu au contribuit niciodată, considerând că așa se capată capital electoral.

Din păcate, dacă nu ar fi penibil, ar fi fost amuzant până într-un punct.

De aceea, doamna director general, având în vedere infatuarea cu care unii își arogă munca și implicarea celor în drept, văzând că interesul electoral propriu este mai presus de interesul general al comunității, vă rog să vă asigurați că din acest moment, nu vor mai exista piedici pentru realizarea drumului ”Coașa” și că nu se vor tegiversa lucrările, pentru profitul unora sau altora.

Având în vedere satisfacția personală pe care o am văzând că un obiectiv de investiții pentru care am militat atâția ani și care este atât de așteptat de vrânceni a intrat în linie dreaptă, doresc să transmit felicitari și mulțumiri echipei dumneavoastră din CNAIR care s-a implicat în ultimii 3 ani pentru realizarea acestui obiectiv de investiții, fără a uita să dau Cezarului ce este al Cezarului, adică Guvernului PSD și Ministerului Transporturilor, care m-au înțeles și au depus eforturi ca drumul care leagă Soveja de Lepșa să fie redat circulației.

De altfel, consider că într-o lume normală, susținerea și continuarea investițiilor, indiferent de partidul aflat la guvernare, trebuie să se întâmple dincolo de mizele politice, iar scene penibile în care un impostor încearcă să profite de o situație prin minciuna, să fie de domeniul trecutului.

De asemenea, vă solicit să faceți demersurile legale care se impun pentru revocarea Hotărârii AGA a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin care a fost desființată Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Focșani, instituție care avea rolul de a întreține, interveni și reabilita mult mai rapid drumurile naționale aflate în administrare pe teritoriul judetului Vrancea! Este știut faptul că DRDP Iași gestionează aproximativ 3600 km de drumuri naționale și este greu să aibă printre priorități drumurile din sudul Moldovei care tranzitează Galați, Brăila, Vrancea și Buzău. Așadar, dacă înființarea acestei direcții la Focșani a fost extrem de bine fundamentată, desființarea ei nu are nicio motivație decât dorința de a distruge un lucru bun, care nu a putut fi legat electoral de actualul guvern. Trag speranță că, pentru buna dezvoltare a județului Vrancea și spre binele cetățenilor, acest contract nu va rămâne doar la faza de selfie a unui ministru din Vrancea cu reclama aferentă, ci va fi pus imediat în execuție“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here