CCR dă undă verde dublării alocaţiilor pentru copii; Ciolacu, mesaj către Iohannis şi Orban: Nu dublaţi alocaţiile, vă măturăm guvernarea

0
349

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, transmite preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Ludovic Orban că PSD va depune moţiune de cenzură şi va „mătura” actuala guvernare, dacă alocaţiile nu vor fi dublate.

„Am un singur mesaj pentru Iohannis şi Orban: nu dublaţi alocaţiile, vă măturăm guvernarea! Sunteţi un pericol pentru viitorul ţării! Preşedintele Iohannis nu mai poate amâna dublarea alocaţiilor pentru copii. Curtea Constituţională demonstrează prin decizia de azi că PNL n-a avut, practic, argumente, ci a vrut doar să blocheze aplicarea legii”, a scris Ciolacu, miercuri, pe Facebook.

El a precizat că, dacă Guvernul nu va dubla alocaţiile, social-democraţii vor depune moţiune de cenzură, indiferent dacă România va mai fi sau nu în stare de alertă. „Pentru milioane de români cu copii această măsură iniţiată de PSD este o mare gură de oxigen pentru bugetul lunar al familiei. De aceea, îi solicit preşedintelui să promulge legea în regim de urgenţă, iar Guvernului Orban să o aplice de la 1 august. Dacă nu fac asta, depunem moţiunea de cenzură în august – indiferent că România va fi sau nu atunci în stare de alertă. O guvernare care se opune cu toate forţele creşterii veniturilor a milioane de copii nu poate construi vreun viitor pentru România!”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Curtea Constituţională a României a decis miercuri că legea care anula OUG 2/2020, prin care era amânată până la 1 august dublarea alocaţiilor acordate copiilor, este constituţională. Este vorba de o lege adoptată în Parlament, prin care a fost respinsă OUG 2/2020 adoptată la începutul anului de către Guvern, act normativ care amâna, de la 1 februarie la 1 august, intrarea în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii.

Potrivit unui comunicat al CCR, cu unanimitate de voturi, judecătorii constituţionali au respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvern şi au constatat că Legea privind respingerea OUG 2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art.I pct.1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea OUG 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este constituţională în raport cu criticile formulate.

Prin această decizie, Curtea Constituţională aprobă practic dublarea alocaţiilor pentru copii, aşa cum prevedea art.I pct.1 din Legea nr.14/2020. Prin această lege, alocaţia pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani creşte la 300 de lei. Pe 3 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a respins, printr-o lege, OUG 2/2020 care proroga termenul pentru dublarea alocaţiilor copiilor la 1 august 2020.

Sursa foto: Facebook/ Marcel Ciolacu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here