Controalele pe tema Covid continuă! 50 de amenzi date luni, în valoare de 30000 lei

0
1177
Young caucasian beautiful woman with medical mask taking a bus ride and using her phone while riding.

Toate structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au participat, ieri, la acțiuni de amploare, în sistem integrat, „în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19”. Într-un comunicat transmis marți de Biroul de presă al IPJ Vrancea se arată că în total, peste 200 de polițiști, polițiști locali, jandarmi, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și reprezentanți ai Ministerului Muncii, ai Ministerului Sănătății, ai Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat verificări în zonele aglomerate, restaurante, terase, piscine, piețe, zone de agrement și în trafic.

Cu această ocazie, au fost verificate 38 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în perioada stării de alertă. Au fost verificate 26 de locații și 31 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 248 de persoane. Echipele mixte de control au aplicat 50 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 30000 lei. „Aceste acțiuni preventive vor continua pe toată perioada stării de alertă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte în continuare dispozițiile autorităților în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 19. Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19”, se arată în comunicatul de presă citat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here