Vineri după amiază, în jurul orelor 13.00, un cetățean de bună credință a predat polițiștilor locali aflați în patrulare pe strada Greva de la Grivița, un portofel conținând acte de identitate și o sumă de bani în lei și valută. În urma verificărilor efectuate, persoana care a pierdut portofelul a fost identificată, invitată la sediul Poliției Locale a Municipiului Focșani și i-a fost returnat portofelul.
Pe această cale, adresăm rugămintea cetățenilor să predea bunurile găsite la sediul Poliției Locale a Municipiului Focșani sau la patrulele aflate în trafic, în caz contrar, „fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”.
Sursa text și foto: Politia Locala a Municipiului Focsani, 13 iulie 2020