ULTIMA ORĂ! După caniculă revin ploile și vijeliile: două avertizări COD PORTOCALIU pentru Vrancea, începând din după-amiaza de duminică!

0
2399

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, avertizări cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină pentru mai multe județe din țară, inclusiv pentru Vrancea. 

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

■  COD GALBEN
Interval de valabilitate: 12 iulie, ora 12:00 – 12 iulie, ora 18:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului și hărții;

În intervalul menționat, în Transilvania, Moldova, nordul Munteniei și al Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de peste 65…75 km/h, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.

■  COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 12 iulie, ora 14:00 – 12 iulie, ora 18:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată
Zone afectate: județele Covasna, Harghita, Brașov, precum și în zona de munte a județelor Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș;
În județele Covasna, Harghita, Brașov, precum și în zona de munte a județelor Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș vor fi intervale cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 70…90 km/h), vijelii și grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40…50 l/mp.


Notă: În județele Mehedinți, Dolj și Olt, vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 55…65 km/h.
În regiunile vestice, nordice și centrale vremea se va răci semnificativ, dar în cele sud-estice disconfortul termic se va menține accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge pragul critic de 80 de unități.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

■  COD GALBEN
Interval de valabilitate: 12 iulie, ora 18:00 – 13 iulie, ora 10:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică
Zone afectate: conform textului;

În intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, estul și sud-esul Transilvaniei și local în Carpații Orientali și Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, cu viteze de peste 65…75 km/h, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.
Notă: Pe parcursul zilei de luni, 13 iulie, în regiunile estice și sud-estice, vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 55…65 km/h.
În sud și sud-est, vremea se va răci accentuat.

COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 12 iulie, ora 18:00 – 13 iulie, ora 02:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată
Zone afectate: județele Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Covasna și în zona de munte a județelor Argeș și Brașov;

      În județele Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Covasna și în zona de munte a județelor Argeș și Brașov,vor fi intervale cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 70…90 km/h), vijelii și grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40…50 l/mp.

Sursa hartă și text: Administrația Națională de Meteorologie, meteoromania.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here