ULTIMA ORĂ! VIDEO și FOTO! Polițiștii și inspectorii vrânceni au controlat piscinele din Focșani

0
3300

Astăzi, polițiștii vrânceni au efectuat o serie de controale care vizează respectarea măsurilor de protecție sanitară în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Covid-19 în zona piscinelor de pe raza Municipiului Focșani, dar și a celor din apropierea orașului. La activitate au luat parte toate organele de control, iar rezultatul primelor două locații verificate a indicat faptul că ,,în general”, măsurile sunt respectate. La intrarea într-o astfel de locație, clienții sunt obligați să aibă mască de protecție și să-și dezinfecteze mâinile, mai mult decât atât, acestora li se înmânează un chestionar în care trebuie să menționeze dacă, în ultimele 14 zile, au intrat în contact direct cu o persoană infectată cu noul COVID-19. Distanța dintre șezlonguri trebuie să fie de minimum 2 metri, excepție făcând persoanele din cadrul aceleiași familii, iar în piscină, fiecare client trebuie să aibă un spațiu de 9 mp. În realitate, lucrurile sunt puțin diferite, astfel că polițiștii prezenți la acțiunea de astăzi au fost nevoiți să legitimeze câteva persoane care nu au respectat distanța dintre șezlonguri.

,,Aceste controale se efectuează cu efective mărite, cu participanți de la mai multe instituții, pentru a preveni răspândirea infecției cu covid. Astăzi am acționat pe linia regulilor care trebuie respectate de către administratorii piscinelor.

Am început controalele cu o piscina aflată în apropierea Municipiului Focșani; am constatat că, în general, regulile se respectă și anume: în intrarea în aceste piscine trebuie să se facă un control epidemiologic, se măsoară temperatura, de asemenea, cei care intră trebuie să răspundă la un chestionar dacă au intrat în contact cu persoane suspecte de covid în ultimele 14 zile;
o altă regulă care trebuie respectată și este foarte importantă este distanța de 2 metri între șezlonguri și se face o singură excepție, se referă la membrii de familie care pot sta pe șezlonguri mai apropiate. Clienții nu au voie să comande la bar, ei trebuie să stea la șezlong și să fie serviți de către angajații societății, iar în piscină trebuie să se respecte o distanță între cei care înoată de 9 mp. În general, la această piscină, regulile se respectă; au fost și excepții, toate aspectele constatate au fost consemnate în scris de către echipa de control urmând ca în zilele următoare inspectorii de muncă, care au competență în acest caz, să aplice legislația în vigoare, respectiv sancțiuni conform legii 55/2020 a hotărârii de Guvern și a regulamentului comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Tineretului și Sportului”, a precizat comisar șef Daniel Fătu.

Acțiunile pe linie de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2 vor continua și în această noapte, vizate fiind locurile aglomerate din oraș.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here