Andreea Perșiță, de la Colegiul Cuza, și Georgiana Voineag, șefa de promoție de la Colegiul Economic, 10 la Bac după contestații

0
2935

Săptămâna trecută au fost afișate rezultatele finale obținute la examenul de Bacalaureat în urma depunerii contestațiilor, iar în Vrancea, celor trei medii de 10 afișate inițial, li s-au mai adăugat două. Cine sunt elevele de 10 care au riscat și au contestat notele de la examen?! Una dintre ele este Georgiana Oana Voineag, șefa promoției 2020 de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu‟ Focșani care a depus contestație la Matematică fiind sigură că nota ei reală nu era 9.70, ci 10; iar cealaltă este Andreea Georgiana Perșiță, absolventă a Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza‟ Focșani care a contestat nota 9.85 de la Limba și literatura română. De altfel, din cele cinci medii de 10 din Vrancea, trei sunt de la CNC Focșani.

Emoții la dublu pentru familia Perșiță

În familia Andreei Georgiana Perșiță emoțiile au fost la dublu în acest an pentru că atât ea, cât și fratele mai mic, au susținut examenele naționale. Andreea a absolvit Colegiul Național „Al. I. Cuza‟ Focșani, profilul Filologie. În primele două luni de la declararea stării de urgență în România, Andreea Perșiță spune că nu a ieșit nici măcar în fața blocului. S-a uitat la seriale, a citit, a învățat pentru Bac, a făcut ore online și… a așteptat. „Inițial am vrut să merg la Liceul Pedagogic, doar că atunci când am completat acele coduri, mama mea, în ultimul moment, a pus codul de la «Cuza», fiindcă și-a dorit să merg acolo și a fost o alegere bună. Filologia a fost opțiunea mea cam din clasa a V-a pentru că eu și Matematica nu prea ne-am înțeles. Mai am un frate mai mic, a terminat clasa a VIII-a acum și merge tot la «Cuza». În ultimele două săptămâni a fost o tensiune maximă în casă. Învățam chiar și în bucătărie. Faptul că am luat 10 la celelalte materii, m-a impulsionat să fac contestație la Română. M-am consultat cu părinții, ei au fost un pic mai reticenți, dar mi-am spus că trebuie să mă risc și, aparent am reușit‟, spune Andreea Georgiana Perșiță

Prima pasiune a adolescentei a fost Jurnalismul. A scris articole pentru ziarul liceului, și chiar a venit în redacția Monitorului de Vrancea unde a văzut concret cum decurg lucrurile într-o redacție. A fost fascinată. „M-a pasionat Jurnalismul o perioadă destul de bună. Am vrut să merg la Jurnalism și chiar m-am ocupat cu scrierea câtorva articole la ziarul liceului, chiar și la Monitorul de Vrancea am avut un articol acum doi ani, printr-un proiect. Am fost în cadrul redacției și ni s-a prezentat exact în ce constă jurnalismul. M-a fascinat, doar că acum mi-am schimbat opțiunea și vreau să devin profesoară de română, a fost o decizie pe ultimul moment, dar nu se știe niciodată ce-mi rezervă viața‟, este de părere Andreea Perșiță, viitoare studentă în cadrul unei Facultăți de Litere fie la Brașov, fie la Cluj.

I-ar plăcea să revină în Focșani și să predea la liceul pe care tocmai l-a absolvit. Dar spune că este pregătită să înfrunte ceea ce-i va rezerva viața. Jurnalismul l-a lăsat puțin în urmă și asta pentru că: „sunt destul de fricoasă când văd sânge, dacă mă rănesc, este o mare problemă. Să știți că ăsta este unul dintre motivele care m-au îndepărat de ideea jurnalismului, m-am gândit că va trebui să încep cu munca de teren și nu mi-ar fi plăcut atât de mult să merg și să scriu un articol despre un accident‟, conchide Andreea Perșiță.

Timiditatea ascunsă în spatele cărților

Pe Georgiana Oana Voineag am contactat-o cu puțin timp înainte de începerea examenelor naționale. Am aflat că este șefă de promoție la Colegiul Economic din Focșani și voiam să-i aflăm povestea. Nu s-a putut atunci. Ulterior, am sunat la Economic după ce am aflat că un candidat la Bac a obținut 10 pe linie după ce a depus contestație. Surpriză?! Era vorba despre Georgiana Voineag. Am reușit să luăm legătura și a acceptat să ne acorde un interviu. Georgiana este din Mirceștii Noi, comuna Vânători și a absolvit Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu‟ Focșani, profilul Economic.

Nu-i place să dea prea multe detalii despre viața personală, ci se rezumă la timpul alocat studiului. „Mi-am dorit să ajung la Colegiul Economic deoarece m-au atras profilurile existente la acest liceu și am optat pentru profilul economic. În clasa a VIII-a am făcut pregătire la matematică. A meritat să vin la acest liceu, au fost patru ani și grei, dar și frumoși, cadrele didactice întotdeauna ne-au susținut. M-am acomodat destul de greu la început, sinceră să fiu, eu sunt o persoană mai timidă și de aici și această greutate în a mă acomoda. Am făcut naveta în toți cei patru ani. În clasa a IX-a a fost dificil din cauza orarului, învățam după-amiaza și uneori terminam la 17:20 și aveam microbuz tocmai la 19:00, a fost destul de greu, dar reușeam uneori să plec mai devreme, mă învoiam în ultimele minute‟, spune Georgiana Oana Voineag.

Nu se aștepta să aibă 10 la toate cele trei materii de Bac, dar își dorea. Nu s-a temut să depună contestație la Matematică pentru că, spune ea, făcuse o comparație cu rezultatele de pe baremul de corectare și erau identice cu cele pe care le scrisese în teză. „La Română este ceva mai dificil să obții nota 10 deoarece intervin și factori subiectivi în corectarea lucrării. La Matematică însă am fost surprinsă într-un mod oarecum negativ deoarece verificasem baremele și văsuzem că rezultatele erau identice și nu mă așteptam la 9.70. Am decis să fac contestație, vorbind și cu doamna profesoară, care m-a sprijinit să fac contestație. Eram mulțumită și de notele dinaintea contestației, dar simțeam că la Matematică trebuia să fie mai mult‟, mai spune adolescenta.

Cât despre rezultatele obținute la Bacalaureat, Georgiana Voineag spune că ele reflectă munca pe care a depus-o în toți cei patru ani de liceu, și îi sfătuiește pe colegii mai mici să înceapă studiul din timp dacă își doresc note remarcabile. Statul acasă în cele trei luni de școală online a ajutat-o să-și aloce mai mult timp învățatului, dar i-a răpit scurtul timp pe care-l mai avea de petrecut cu profesorii și colegii.

Acum, Georgiana regretă că nu s-a implicat mai mult în activitățile extracurriculare: „Pe parcursul celor patru ani de liceu mi-am petrecut destul de mult timp învățând, întotdeauna am obținut rezultate bune. Însă, în clasa a IX-a prima mea notă la Engleză a fost 4, însă cam toți colegii au obținut note mici atunci; nu cunoșteam cerințele doamnei profesor și nu eram încă acomodați. Pe parcurs am obținut note de 9 și 10. Nu prea m-am implicat în activitățile extracurriculare deoarece am alocat mai mult timp studiului, dar acum, când mă gândesc, poate că mi-aș fi dorit.‟

Pe viitor, Georgiana Oana Voineag își dorește să profeseze în domeniul economic sau chiar să predea Contabilitatea la liceu; până atunci, se pregătește pentru admiterea la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică economică București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here