„Eu, Ennio Morricone, am murit‟, afirmă maestrul italian în scrisoarea lui de adio

0
95

Eu, Ennio Morricone, am murit‟, afirmă celebrul compozitor italian în debutul scrisorii de adio pe care a lăsat-o rudelor şi prietenilor şi în care artistul îşi reiterează dragostea faţă de soţia lui, Maria, relatează luni EFE.Ennio Morricone, autorul coloanelor sonore ale unor filme celebre, a murit luni dimineaţă la o clinică din Roma, unde era internat pentru complicaţii apărute după ce suferise o fractură de femur.Imediat, la porţile clinicii Campus Bio Medico din Roma au apărut grupuri de jurnalişti, iar avocatul şi prietenul lui Morricone, Giorgio Assumma, a ieşit pentru a citi scrisoarea de adio a celebrului compozitor.„Eu, Ennio Morricone, am murit. Îi anunţ astfel pe toţi prietenii mei care mereu mi-au fost aproape, dar şi pe cei aflaţi departe de mine, de care mă despart cu mare afecţiune‟, a scris artistul în debutul acestui text.Ennio Morricone, premiat cu Oscar, a precizat că motivul acestei despărţiri este unul singur: „Nu am vrut să deranjez‟.Un gând „special‟ îi adresează lui Peppucio – regizorul Giuseppe Tornatore -, cu care Ennio Morricone a lucrat la toate filmele sale şi soţiei acestuia, Roberta Pacetti, pe care renumitul compozitor îi numeşte „prieteni dragi, foarte prezenţi în ultimii ani ai vieţii mele‟.

Artistul adresează multe gânduri bune şi surorilor sale – Adriana, Maria şi Franca; celor patru copii ai săi – Marco, Alessandra, Andrea şi Giovanni; şi nepoţilor lui – Francesca, Valentina, Francesco şi Luca.Nu în ultimul rând, Ennio Morricone i-a adresat câteva cuvinte şi soţiei sale, Maria Travia, care i-a stat alături de când s-au cunoscut, în 1950. „Către ea îmi îndrept toată dragostea care ne-a ţinut legaţi şi pe care regret că o părăsesc. Ei îi spun un adio dureros‟, încheie marele compozitor italian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here